Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a anunțat miercuri că raportul întocmit de Corpul de Control al ministerului în cazul persoanelor cu dizabilități și fără adăpost găzduite de Viorel Pașca în județul Bihor va fi înaintat Parchetului, echipa de control considerând că angajații DGASPC și AJPIS Bihor au comis neglijență în serviciu.
Potrivit acestuia, verificările au relevat „grave carențe de guvernanță locală” și un sistem paralel de asistență socială, „lipsit de standarde, reglementări și garanții pentru siguranța și demnitatea beneficiarilor”.
„Am promis că voi identifica neregulile care au dus la situația inacceptabilă ca persoane cu dizabilități să fie gestionate necorespunzător la o persoană fizică din Bihor”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.
„Această situație va înceta! Cei care au greșit vor fi trași la răspundere. Raportul Corpului de Control va fi înaintat către Parchet”, a adăugat el.
Cu complicitatea autorităților locale
Conform concluziilor făcute publice, persoanele în cauză - în marea lor majoritate cu dizabilități intelectuale și psihice grave - sunt „lipsite de reprezentare legală” și „nu beneficiază de intervenție socială personalizată”.
În lipsa unui control real al autorităților și pe fondul unor „documentații medicale uniforme, anchete sociale formale și complicitatea tacită a autorităților locale”, s-a creat un cadru care funcționează „ca un sistem paralel privat (familia Pașca), care permite încasarea de fonduri publice în afara cadrului legal” și „menține un număr mare de persoane cu dizabilități într-o formă de dependență și vulnerabilitate severă, dar și pericol de abuz/neglijență, în lipsa unei protecții legale efective”.
Peste 300 de „beneficiari”
Raportul identifică 329 de persoane găzduite în total, în anul 2024, în 11 locații din județul Bihor:
-
în comuna Tinca, localitatea Tinca - 6 locații, 159 de persoane;
-
în comuna Holod, sat Dumbrava - 4 locații, 100 de persoane;
-
în comuna Ceica, sat Incești - o locație cu 6 case, 70 de persoane.
„Prin modalitatea de intervenție, coordonare, control, monitorizare a beneficiarilor găzduiți de către domnul Pașca Viorel din județul Bihor, reprezentanții DGASPC Bihor și AJPIS Bihor au adus atingere drepturilor persoanelor cu dizabilități, respectiv dreptul la viață, dreptul la un trai decent, dreptul de a beneficia de servicii integrate, în acord cu gradul și tipul de handicap”, spune ministrul, citând concluziile controlului.
Acuze de neglijență în serviciu
În opinia echipei de control, funcționarii acestor instituții ar fi vinovați de neglijență în serviciu.
„Echipa corpului de control opinează că reprezentanții DGASPC Bihor și AJPIS Bihor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu au îndeplinit în mod defectuos prevederile legislative în domeniul asistenței sociale și în domeniul inspecției sociale, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legale ale beneficiarilor găzduiți de către domnul Pașca Viorel, aspecte care intră sub incidența prevederilor art. 298 Cod penal - neglijența în serviciu”, scrie ministrul Muncii.
Mai mult, el arată că „concluziile acestui raport evidențiază un model de îngrijire centrat pe o singură persoană fizică, în jurul căreia gravitează un număr considerabil de persoane cu dizabilități, aflate în situații de vulnerabilitate extremă, fără protecție legală adecvată și fără garanții privind respectarea drepturilor fundamentale”.
Petre-Florin Manole adaugă că „situația impune intervenție urgentă din partea autorităților competente, atât pentru protejarea beneficiarilor, cât și pentru verificarea legalității și eticii proceselor administrative implicate”.
„Nu am încasat niciun leu...”
Viorel Pașca a reacționat miercuri pe Facebook, după anunțul ministrului privind raportul de control. „La concluzia aceasta au ajuns. Oricum, habar nu am despre ce bani publici se referă deoarece eu nu am incasat nici un leu de la nici o instituție. Și eu ce fac acum?”, a scris acesta.
Centrele bihoreanului Viorel Pașca au ajuns în atenția opiniei publice naționale la începutul acestei luni, după ce 8 pacienți bolnavi psihic grav au fost „aruncați” la azilele improvizate din Dumbrava, gestionate de bihoreanul Viorel Pașca, și apoi abandonați de Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți. Pașca a încercat să-i returneze pe bolnavi în județul Mehedinți, însă DGASPC-ul de acolo nu a vrut să îi primească, lăsându-i să stea în soare timp de mai multe ore.
Ulterior, un control efectuat de reprezentanți ai Prefecturii Bihor, Poliției Bihor, DSVSA Bihor, DSP Bihor și AJPIS Bihor la Dumbrava (comuna Holod), dar și la Incești (comuna Ceica) - unde Viorel Pașca deține mai multe case în care adăpostește și îngrijește sute de persoane fără adăpost, bolnave și fără rude - s-a încheiat fără dispunerea niciunei sancțiuni.
În Bihor, Viorel Pașca este cunoscut și sub denumirea de „Bunul Samaritean”, după ce a strâns sute de persoane fără familii și fără locuințe în casele sale, în ultimii ani.