Aproximativ 300 de orădeni au protestat şi miercuri seară împotriva lui Traian Băsescu şi a reprezentanţilor Puterii. Oamenii s-au strâns în jurul orei 18, în Piaţa Unirii, cu drapele, banere şi vuvuzele.

La protest au fost cam aceiaşi oameni ca în serile precedente, fără un lider clar conturat. Repertoriul a fost, însă, îmbogăţit.

Pe lângă deja tradiţionalele "Încă o Revoluţie, singura soluţie" ori "Ieşi afară, javră ordinară", protestatarii au adăugat, la un moment dat, şi "Filip trădătorul".

De asemenea, la îndemnul unui revoluţionar care a spus că îl respectă pe primarul Oradiei, Ilie Bolojan, oamenii au strigat "Trăiască Bolojan". S-au oprit repede însă, iar apoi un alt protestatar a şi reproşat că nu s-au adunat ca să-i facă primarului campanie electorală.

Un alt protestatar a încercat să-i facă pe orădenii adunaţi să strige şi "Fără UE", însă oamenii s-au uitat chiorâş la el şi au continuat cu lozincile lor.

La un moment dat, o femeie a luat cuvântul la un megafon, spunând că este inspector la Finanţele Oradea şi că până acum a privit protestele la televizor. "Aş dori să vină cât mai mulţi orădeni alături de noi", a spus femeia.

La fel ca în seara precedentă, după aproximativ o oră în care au scandat la statuia lui Mihai Viteazul, protestatarii au pornit spre Prefectură. De data aceasta, prefectul Gavrilă Ghilea se afla în instituţie şi a primit o delegaţie a protestatarilor.

Ghilea le-a ascultat celor cinci delegaţi ofurile privind pensiile mici, lipsa locurilor de muncă ori corupţia, la final garantându-le că le va transmite nemulţumirile la Guvern şi Preşedinţie.

Manifestanţii s-au întors apoi spre centrul oraşului, unde, înainte de a se împrăştia către case, şi-au promis reciproc că se vor aduna în fiecare seară, de la ora 18, până când va cădea Guvernul.