Tânărul orădean se afla la volanul unui BMW cu numărul de înmatriculare BH-30-MIH şi a fost oprit pe strada Sucevei, în zorii zilei de luni, în jurul orei 3, de o patrulă formată din poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere şi ai Poliţiei Comunitare.

Venea de la o petrecere, pesemne, căci după ce a suflat în alcooltest, aparatul a relevat o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, Mihai Şandor a fost condus la spital unde i s-au prelevat probe biologice.

„Tânărului i s-a ridicat permisul şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate, riscând pedeapsa cu închisoare între 1 şi 5 ani şi anularea permisului" a declarat comisarul Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Mihai Şandor nu este singurul şofer prins băut la volan la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, în urma acţiunilor Poliţiei Rutiere Bihor, în weekend-ul trecut 6 şoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 197 au fost amendaţi pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 29 pentru lipsa centurii de siguranţă.

În total, valoarea amenzilor date se ridică la aproximativ 32.000 lei.