Traficul în zona Calea Aradului a fost îngreunat serios vineri seară, când sute de maşini se îndreptau bară la bară spre noul centru comercial deschis în oraş, Oradea Shopping City, atât la concertul îndrăgitului interpret Smiley, cât mai ales pentru a vizita noile magazine.

Plin de lume

Dacă în cursul după amiezii atmosfera a fost mai timidă, spre seară, parcarea centrului comercial a fost plină ochi, iar cei care au ajuns mai târziu de ora 19 nu au găsit alte locuri de parcare decât la concurenţa de peste drum, ERA Shopping Park.

Şi centrul comercial a fost "furnicar", mii de oameni mergând să vadă ce noutăţi aduce noul mall, dar şi la concert. Seara a început, la etaj, cu o prezentare de modă, manechinele Agenţiei M Models defilând în ţinutele de lux ale unor case de modă precum Alexander McQueen de la magazinul V46 Outlet.

Când a venit vremea concertului, pe scena amplasată în aceeaşi zonă, sute de tineri, şi mai ales copii l-au ovaţionat pe Smiley, care, împreună cu bandul lui, au făcut show veritabil, interpretând atât piese din propriul repertoriu, ca "Love is for free", "Jumătatea ta" sau "Plec pe Marte", cât şi hituri internaţionale în vogă.

Orădenii nu păreau deranjaţi de faptul că multe spaţii comerciale erau neocupate. Au colindat în voie magazinele, unii făcând deja primele cumpărături. Deliciul celor mici l-a constituit şi un magazin cu produse pentru ei, unde există şi aparate de joacă, preferate fiind piscina cu bile, un carusel şi mesele de fusball. În holul mare, un fel de play-station care care le reda orice mişcare a atras picii ca un magnet. Salonul de jocuri mecanice a fost şi el plin, iar pistele de bowling au fost încercate de zeci de orădeni.

În jurul orei 21, când orădenii au plecat spre casele lor, traficul a fost din nou blocat, unii şoferi având nervii întinşi la maxim. Timp de jumătate de oră, în zona Oradea Shopping City şi Calea Aradului circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate, iar pietonii făceau slalom printre maşini, fără ca vreun poliţist să fie văzut prin preajmă.

Concert Loredana

Sâmbătă după amiază, orădenii vor putea urmări o prezentare de modă cu colecţiile toamnă-iarnă ale brandurilor din OSC, iar de la ora 18, începe Noaptea reducerilor, cu discounturi care vor ajunge până la 20% sau 50% pentru al doilea produs cumpărat. Printre magazinele care vor promova preţuri speciale sunt Bigotti, Famous Brands, Magic Fashion, Moa, Leonardo, V46 Outlet şi spaţiile de joacă pentru copii.

Totodată de la ora 20, Loredana va susţine un concert.

Ziua de duminică va fi dedicată familiei şi copiilor. Aceştia sunt aşteptaţi de la ora 12 la scena de la etaj unde va avea loc spectacolul "Jack şi Vrejul de fasole", care va fi urmat de demonstraţii de gimnastică artistică (de la 17.15) şi de un concert extraordinar al trupei Meda Music (de la 17.30). "Copii veniţi la OSC vor putea experimenta în premieră cele mai mari şi mai noi spaţii de joacă din oraş. Toate activităţile de la deschiderea OSC vor putea fi urmărite pe ecranele speciale din zona de divertisment care se înscriu în nota de nonconformism a celui mai nou mall din Oradea, fiind inspirate de o soluţie similară, existentă doar în Japonia", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Chiar dacă complexul Zuky şi Tazuky destinat copiilor şi întins pe 1.000 de metri pătraţi nu este în totalitate deschis, micuţii pot deja să se joace într-o anumită zonă a acestuia. În plus, ei au la dispoziţie şi un spaţiu de joacă în interiorul magazinului Eponge Kids.

De asemenea, pe tot parcursul deschiderii OSC, vizitatorii vor mai putea admira în centrul comercial o expoziţie de pictură care prezintă peste 50 de lucrări a unor talentaţi pictori contemporani din Baia Mare.

Oradea Shopping City a fost deschis publicului în cursul zilei de vineri, investiţia ridicându-se la 50,5 milioane de euro. Mall-ul este întins pe două niveluri şi are 30.000 de metri pătraţi de spaţiu închiriabil, din care 22.000 de mp sunt destinaţi spaţiilor comerciale. Pe partea de divertisment, mall-ul are un cinematograf Digiplex 3D, cu şase săli şi 960 de locuri, o zonă arcade cu jocuri şi simulatoare, nouă mese de biliard, opt piste profesioniste de bowling, dar şi cazino.