Andrei Maria, alias Smiley, pare de nerecunoscut după despărţirea de Laura Cosoi. Dacă înainte solistul era băiat de casă şi fugea după concerte la iubită, acum el se dă în stambă şi bea pahar după pahar pe scenă, scrie Click.

Potrivit sursei citate, artistul a făcut-o lată sâmbătă seară, într-un club din Mamaia, unde s-a îmbătat cu whisky. Solistul a ajuns în club pe la ora 1 şi jumătate şi a început să bea pahar după pahar. A consumat numai tărie şi când s-a urcat pe scenă era tot cu paharul de whisky în mână. Show-ul a fost de senzaţie, puştoaicele ţipând în extaz la fiecare piesă a artistului.

"Ameţit de tot şi cu privirea în ceaţă, el a fost ajutat de un coleg să ajungă până la duba cu care se deplasează trupa la concerte. Ajuns la hotel, în loc să meargă să se odihnească pentru a risipi aburii alcoolului, Smiley n-a mai ţinut cont de nimic şi s-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate. El a accelerat la maxim şi dus a fost spre Bucureşti, fără să-i pese că ar putea fi oprit de vreun echipaj de Poliţie şi lăsat pe loc fără permisul de conducere", scrie Click.

Tabloidul leagă evenimentul de despărţirea neaşteptată a artistului de Laura Cosoi, lăsând să se înţeleagă că de fapt el ar suferi.