Aproximativ 500 de persoane s-au strâns vineri după amiază în Parcul 1 Decembrie din Oradea pentru a forma cel mai mare Smiley uman din România, de Ziua Mondială a Zâmbetului.

Participanţii la eveniment, toţi voluntari, au început să sosească în jurul orei 16.30, majoriatea îmbrăcaţi în negru, după "dress code-ul" indicat de organizatori.

Iniţial, zâmbetul uriaş a fost desenat şi trasat cu cretă, pe pavajul din parc. "Zâmbetul are o rază de 7 metri, deci un diametru de 14 metri. În total, suntem în jur de 560-570 de persoane, iar cei care participă efectiv la Smiley face-ul uman au fost repartizaţi pe echipe, fiecare echipă fiind componentă a figurii pe care noi am pregătit-o astăzi", a explicat arhitectul Cristian Puşcaş, partener al evenimentului.

După o organizare temeinică, pe platoul din faţa Statuii Ostaşului Român, au intrat pe rând ochişorii Smiley-ului şi gura, apoi conturul fiecărei părţi, după care "cerculeţul" a fost invadat de omuleţi galbeni, majoritatea copii.

Smiley-ul nu a fost foarte vizibil nici măcar de pe soclul statuii, însă până la urmă "zâmbicioşii" au prins formă la indicaţiile moderatoarelor. Întreaga operaţiune a fost pozată de sus şi filmată cu o dronă, iar un moment inedit a fost când cei care au format ochiul stâng au "tras cu ochiul" la cameră, ridicând în aer pancarte galbene.

Oamenii s-au risipit în jurul orei 17.40, iar o parte dintre ei au luat drumul Cetăţii Oradea, unde se desfăşoară, începând de vineri, festivalul Toamna Orădeană.

Smiley face-ul uman a fost format cu ocazia Zilei Mondiale a Zâmbetului, în cadrul proiectului "Aleg să zâmbesc", desfăşurat de Fundaţia Comunitară Oradea.

Potrivit organizatoarei Bianca Puşcaş, evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Femina şi reprezintă un record în România, deoarece nicăieri în ţară nu s-au mai strâns atâţia oameni într-un zâmbet. "Ne-am organizat foarte mult, foarte bine şi uite că orădenii au ales să zâmbească în această zi specială", a spus Bianca Puşcaş, mulţumindu-le participanţilor, la final.

Totuşi, deocamdată recordul nu a fost omologat. "Însă pe viitor va fi", a precizat Alexandra Moga, coorganizatoarea evenimentului.