Începând de sâmbătă, echipajele SMURD Bihor vor ajunge la cazurile grave şi pe motociclete. Două motoare BMW, dotate cu aparate de resuscitare, au intrat în posesia serviciului, pentru a asigura intervenţii mai rapide în situaţii de urgenţă.

Noutatea a fost prezentată, sâmbătă, chiar de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care a sosit la Oradea pentru a participa la ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, cu Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Potrivit acestuia, Oradea este cel de-al 11-lea municipiu din România care, printr-un parteneriat Lidl şi Fundaţia pentru SMURD, a primit două motociclete moderne, prin care paramedicii vor putea ajunge foarte repede, prin trafic, la cazurile ce impun intervenţii foarte rapide.

"Motocicletele sunt dotate cu defibrilator, cu echipaje de intervenţie de urgenţă, şi şi-au dovedit eficienţa în alte localităţi, prin reducerea timpului de intervenţie mai ales în cadrul stopului cardiac, unde pompierii pot să ajungă pe motocicletă cu câteva minute înaintea ambulanţei şi să înceapă resuscitarea şi chiar să reuşească înainte de a ajunge o echipă medicală", a explicat Raed Arafat, mulţumindu-le partenerilor pentru implicare.

Motocicletele, marca BMW, sunt conduse de 10 paramedici, subofiţeri ai ISU Crişana, care au fost antrenaţi pentru ele în ultima perioadă şi vor acţiona atât în Oradea, cât şi în localităţile din apropiere. Acestea vor activa începând de sâmbătă.

"Sunt două motociclete BMW cu capacitate cilindrică de 850 centimetri cubi, aproximativ 97 cai putere. Vor deservi Zona Metropolitană a Oradiei, inclusiv localităţile învecinate – Oradea, Oşorhei, Sânmartin Felix, Borş ş.a. Va fi în fiecare zi cel puţin o motocicletă de serviciu care va servi oraşul şi judeţul. Au un echipament complet, exact ca o maşină de pompieri - defibrilator, echipament de traumă şi prim ajutor, doar targă nu au. Nu putem face transport pasageri, în rest motocicleta e ca o maşină de pompieri de prim-ajutor calificat. Datorită vitezei şi dimensiunii, se va strecura mult mai bine în trafic, statistic poate să deservească un pacient în 4-5 minute, mai repede ca o autospecială", a explicat jurnaliştilor plutonierul adjutant şef Aron Pop, din cadrul Detaşamentului 1 al ISU Bihor.

Cele două motociclete, care au costat 400.000 lei, fiind achiziţionate de Lidl, sunt echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor (defibrilator semi-automat, balon de ventilaţie, trusă cu laringoscop, aspirator de secreţii şi geantă medicală de urgenţă cu alte echipamente specifice). În plus, sunt dotate şi cu semnale acustice şi luminoase, dar şi cu sisteme speciale de comunicaţii. Astfel, odată ajuns la caz, paramedicul poate transmite în dispecerat starea de fapt.

"Misiunile se vor desfăşura pe timpul zilei şi doar în condiţii favorabile conducerii în siguranţă, motocicletele SMURD efectuând zilnic misiuni de patrulare pe principalele artere ale municipiului", a precizat, printr-un comunicat al ISU, general de brigadă Sorin Caba, Inspector Şef ISU Bihor.

Cele două motociclete au fost prezentate în noua Piaţă Mihai Viteazul din Oradea, la finalul ceremoniei de decorare a Drapelului de luptă al ISU Crişana, cu Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Conform unui comunicat al ISU Bihor, ordinul a fost acordat de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, "în semn de apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite în îndeplinirea misiunilor de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva dezastrelor şi incendiilor, precum şi în implementarea măsurilor de protecţie civilă".

Pe lângă Raed Arafat, la festivitate au participat şi primul adjunct al Inspectorului General al IGSU, Constantin Florea, prefectul Dumitru Ţiplea, primarul Florin Birta şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, dar şi câteva zeci de cetăţeni.

Ceremonia de sâmbătă a cuprins şi o paradă militară, defilând plutoane formate din cadre ale ISU, inclusiv din subunităţi.

La final, mai ales copiii s-au arătat încântaţi de noile achiziţii ale SMURD Bihor, urcând pe ele şi pornind din sirene.

 


Cum arată drapelul de luptă

Potrivit unui comunicat al ISU, drapelul de luptă are semne de identificare proprii.

„În cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit cununi cu două ramuri de stejar, care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii.

Pe timp de pace, Drapelul se păstrează în condiţii speciale şi este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii militare şi doar la aniversarea anumitor evenimente importante ale ţării ori ale unităţii, fiind apărat de garda drapelului”, arată ISU.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!