Biroul Permanent Naţional al PDL trebuia să se întâlnească luni pentru a decide soarta parlamentarilor care au votat în favoarea moţiunii de cenzură. Ulterior, liderii PDL au revenit asupra deciziei şi au spus ca întâi grupurile parlamentare din care fac parte "trădătorii" să-i audieze şi să propună BPN fie ca aceştia să fie daţi afară din partid, fie să rămână.

Luni seară, însă, doar grupul parlamentarilor PDL din Camera Deputaţilor s-a întâlnit, deoarece senatorii nu au mai apucat. "Am încercat, dar problema a rămas blocată, pentru că trebuia să ajungem în plen şi nu mai era timp. De atunci nu am mai fost convocaţi, dar cu siguranţă această discuţie va avea loc într-un timp cât mai apropiat", au declarat BIHOREANULUI surse din interiorul grupului senatorial al PDL.

Astfel, pe lângă Petru Filip şi Viorel Badea, care susţin că au votat din greşeală pentru moţiune, senatorii PDL vor trebui să decidă şi în ce-l priveşte pe senatorul Georgică Severin, care a votat şi el - asumat - pentru moţiune.

Grupul parlamentarilor PDL din Camera Deputaţilor a decis luni, prin vot secret, să propună BPN excluderea din PDL a deputaţilor Daniel Oajdea şi Teo Trandafir, care au votat făţiş pentru moţiune, în timp ce pentru Clement Negruţ au recomandat sancţionarea cu avertisment.

Propunerile vor fi trimise la BPN al PDL, însă cel care va lua decizia finală va fi Consiliul Naţional de Coordonare.

De precizat că, deşi BPN s-a întrunit miercuri seară, situaţia parlamentarilor care au votat contra Guvernului nu a fost pusă în discuţie. "Am discutat de actul de guvernare, priorităţile Guvernului şi modul în care Guvernul poate promova cele mai bune politici în momentul de faţă", a declarat presei centrale premierul Emil Boc.

Întrebat dacă s-a luat vreo decizie în legatură cu sancţionarea parlamentari PDL care au votat moţiunea de cenzură, Boc a susţinut că aceste chestiuni "vor fi discutate în cadrul BPN de săptămâna viitoare".