Alegerile prezidențiale din România au fost sub lupa presei internaționale, care a subliniat caracterul neașteptat al rezultatelor, folosind termeni precum „șoc”, „cutremur”, „surpriză”, legat de câștigătorul turului 1, Călin Georgescu, pe care îl descriu ca fiind „aliat al Rusiei”, care ameninţă poziţia ferm proucraineană a României. Practic, un „necunoscut” care a reușit să ia cele mai multe voturi în urma unei campanii puternice pe Tik Tok, „provocând o undă de şoc”.
Ce spune presa din Rusia
Moscova pretinde că nu este familiarizată cu viziunile candidatului Georgescu. „Probabil, nu putem spune că suntem atât de familiarizați cu viziunile candidatului în ceea ce privește relația cu țara noastră”, a spus luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Digi24.
Peskov a punctat, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, că Rusia urmărește ce se întâmplă la alegerile prezidențiale din România: "Desigur, vom urmări cum se desfăşoară procesul electoral şi cine va fi câştigătorul".
Agențiile de presă ruse scriu însă îl numesc pe Călin Georgescu chiar un „aliat al Rusiei”, conform PRO TV.
Portretul pe care jurnaliștii ruși i l-au realizat lui Georgescu se axează pe afinitatea sa pentru o alianță cu Rusia. „Rezultatele lui Georgescu au fost o surpriză, deoarece sondajele îi dădeau șanse mici. El a făcut campanie pe TikTok, a susținut valorile tradiționale, dar a glorificat și armata României, care a trecut de partea naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial, și consideră că apartenența la NATO nu poate garanta securitatea României, pledând pentru o alianță cu Rusia”, a scris agenția Ria Novosti despre Călin Georgescu, într-o știre citată și de site-ul cotidianului Kommersant, preluată de Digi24.
”Se spune că succesul său electoral se datorează unei campanii de succes pe TikTok", a scris și agenția de stat TASS, conform PRO TV.
De la Chișinău, prima reacție a venit pe Facebook, din partea fostului președinte pro-rus Igor Dodon: „În România pe primul loc s-a situat ideea Interesului Național - suveranitate, protecție economică, tradiții și valori creștine”, a scris Dodon, atât în română, cât și în rusă, conform aceleiași surse.
Șoc în presa occidentală
Victoria lui Călin Georgescu a fost relatată și de presa occidentală, care a folosit cuvinte precum „șoc”, „cutremur” și „surpriză” pentru a descrie rezultatul alegerilor.
Ziarele din Franța și Italia - țări cu o diasporă românească semnificativă - se arată surprinse de rezultatul acestui scrutin, conform PRO TV.
„Alegeri prezidențiale în România: un candidat pro-rus neașteptat îl învinge pe premierul pro-european, Marcel Ciolacu, la finalul primului tur”, notează Le Monde.
Corriere della Sera, Roma titrează, potrivit PRO TV: „Un pro-rus, practic necunoscut pe plan politic până în ziua anunțării candidaturii. Pentru el, Uniunea Europeană și NATO nu reprezintă interesele României și spune că războiul din Ucraina este condiționat de companiile militare americane”.
Reuters îl califică pe Georgescu drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO, iar succesul lui a fost neaşteptat şi ameninţă poziţia ferm proucraineană a României.
Conform Libertatea, France 24 comentat despre rezultatul care a cutremurat peisajul politic al ţării: „Un candidat prorus a reuşit o surpriză, devansându-l pe Ciolacu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Georgescu își datorează succesul unei campanii virale pe TikTok, axată pe oprirea ajutoarelor pentru Ucraina.
Potrivit Associated Press: „un populist de extremă dreapta surprinde la alegerile prezidențiale din România, urmând să intre în turul doi”. „Un rezultat care a cutremurat peisajul politic al ţării. El a depăşit majoritatea sondajelor locale, provocând o undă de şoc în mediul politic românesc în timp ce urca în top”.
„Șoc în România: Călin Georgescu, criticul de extremă dreaptă al NATO, preia conducerea în alegerile prezidențiale. Georgescu a numit scutul antirachetă balistic al NATO o ruşine a diplomaţiei. Un populist de extremă dreapta puţin cunoscut a preluat conducerea în alegerile prezidenţiale de duminică din România, potrivit datelor electorale (…), un rezultat care a zguduit peisajul politic al ţării”, a remarcat Guardian, conform Libertatea.
BBC scrie despre alegerile prezidențiale din România: „Un candidat de extremă-dreapta conduce şocant în scrutinul prezidenţial, cea mai mare surpriză a alegerilor” și subliniază dilema cu care se vor confrunta alegătorii în turul doi al alegerilor prezidențiale. „Georgescu, care nu aparţine niciunui partid, a jurat să pună capăt la ceea ce el numeşte servilism faţă de Uniunea Europeană şi NATO, în special în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. El a condamnat scutul balistic antirachetă al NATO de la Deveselu”, comentează bbc.com, potrivit aceleiași surse.
„Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri și conduce în primul tur al alegerilor prezidențiale”, devansându-l pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și pe Elena Lasconi, comentează Politico. Publicația amintește de faptul că Georgescu a susținut că UE și NATO nu reprezintă în mod corespunzător interesele românești și că războiul Rusiei în Ucraina, din vecinătatea cu România, este manipulat de companiile militare americane.
„Candidatul prorus Călin Georgescu crește la numărătoarea voturilor alegerilor prezidențiale din România”, titrează și Bloomberg.
Și Deutsche Welle, din Germania, a scris despre alegerile prezidențiale din România, remarcând faptul că „premierul României a fost la egalitate cu candidatul prorus” până să se termine numărătoarea voturilor.