Doi baschebalişti americani de la echipa ACS Cuza Sport Brăila au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost înjunghiaţi pe o terasă, în centrul oraşului.

Se pare că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2, cei doi, Darrel Bowie (24 de ani) si Joseph McClain (26 de ani), au intrat într-o ceartă cu ate persoane aflate pe terasa barului respectiv.

"În timpul conflictului, cei implicaţi şi-au aplicat lovituri, în final cei doi cetăţeni americani fiind înjunghiaţi. Se pare că este vorba despre un cuţit”, a declarat Geanina Niculae, reprezentant IPJ Brăila, potrivit news.ro.

Cei doi sportivi au fost transportaţi la spital, unde au fost operaţi de urgenţă. Bowie este în continuare în stare gravă, având plămânul perforat, iar medicii iau în calcul să-l transfere la Bucureşti. 

"Se fac cercetări specifice de identificare a celor implicaţi în conflict. La această oră se vizionează imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului. Nu se ştie câte persoane au fost implicate în conflict, se fac căutări. Nu e nimeni la audieri în acest moment”, a mai spus Niculae.

Bowie şi McClain sunt pentru prima oară legitimaţi în România. Echipa ACS Cuza Sport Brăila a promovat, sezonul trecut, în prima divizie.

UPDATE:

Site-ul debraila.ro scrie că principalul suspect al atacului este interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, cunoscut în zonă ca “Dasaev”.

“Dasaev” s-a întors la Brăila în urmă cu patru ani, după ce a ispășit ani grei de închisoare, pentru proxenetism și viol, sentința dată de o instanța din Spania, mai precizează sursa citată.

Interlopul a devenit celebru la începutul anilor ‘90 pentru faptele sale extrem de violente.