Stareţa de la mănăstirea Tăriceni din judeţul Călăraşi a născut două fetiţe, ea fiind exclusă din rândul călugăriţelor. Stareţa Sebastiana, în vârstă de 40 de ani, a născut, duminică, la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Bucureşti.

Ea a născut două fetiţe care se simt bine, au declarat, pentru Mediafax surse medicale. Femeia va mai sta în spital câteva zile.

Reprezentanţii Patriarhiei au luat legătura cu PS Vincenţiu, episcopul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, care a anunţat că regretă incidentul şi că stareţa nu mai face parte din rândul monahilor şi monahiilor, pentru că a fost exclusă.

Detaliile referitoare la idila cutremurătoare petrecută între zidurile mânăstirii călărăşene Tăriceni sunt din ce în ce mai şocante. Preotul care a lăsat-o însărcinată pe stareţa schitului este duhovnic al unei biserici din oraşul Amara. "Tot ce se poate spune despre tatăl copiilor este faptul că el este din Amara: Nu se ştie încă numele său nici dacă el este călugăr sau preot de mir", a declarar preotul Gabriel Matcaş, liderul Sindicatului "Solidaritatea" al preoţilor.

Chiar dacă cei doi trimişi ai Domnului au încercat să ţină ascunsă idila imposibilă pe care o trăiau, acest secret cumplit a fost greu de ascuns. Detaliile au început să iasă la iveală imediat ce maica stareţă a mânăstirii Tăriceni a ajuns la spital.

Potrivit unor surse medicale, stareţa se gândeşte să-şi lase fetele în spital, mai cu seamă că din tinereţe şi-a dedicat viaţa lui Iisus Hristos.

Ulterior, călugăriţa a trimis o scrisoare Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în care anunţă că se retrage din viaţa monahală şi spune că tatăl copiilor ei nu e nici preot, nici călugăr. Maica mai spune în scrisoare că bărbatul e un "mirean" a cărui identitate o ştiu doar ea şi Dumnezeu. "Am primit o scrisoare de la maica stereţă, care spune că se retrage din viaţa monahală. În această situaţie, ea va merge la familia sa, undeva în judeţul Iaşi", a spus arhimandritul Rafael Mîţ.