Un caz şocant a fost descoperit în comuna vasluiană Mocani-Puieşti. O tânără cu handicap, în vârstă de 21 de ani, este ţinută legată de copac chiar de către mama sa.

Fata suferă de paralizie cerebrală, iar mama încasează lunar de la stat o sumă de bani, pentru a avea grijă de ea. Şocaţi de modul în care se poartă cu fiica ei, vecinii au reclamat-o pe femeia de 43 de ani.

"Cel puţin o dată pe lună am trecut pe la această familie. Niciodată, de câte ori am trecut pe acolo, noi nu am găsit-o legată. În luna octombrie, în 2010, asistentul social a găsit-o închisă într-un grajd. Am sesizat Spitalul Municipal Bârlad", a spus primarul comunei Puieşti.

Prefectul a cerut o anchetă, iar reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Vaslui au anunţat că vor sesiza Parchetul. "M-am deplasat la faţa locului. În zilele următoare vom lua o decizie. Pe mine m-a şocat această mamă când m-am deplasat la faţa locului. Autorităţile locale trebuie să facă periodic anchete", a declarat Levente Csaba Szekely, prefect de Vaslui, pentru realitatea.net.

Mama fetei, în schimb, susţine că îşi ţine fata în aceste condiţii pentru protecţia ei.