Concluzie frapantă a unui studiu făcut de un profesor de siguranță alimentară la universitatea Clemson. Acesta a studiat cât de multe bacterii se pot transmite pe suprafața tortului atunci când suflăm în lumânări, iar rezultatul este că suflatul în lumânări crește numărul bacteriilor de pe tort cu 1.400%!

Potrivit Digi24.ro, studiul a fost coordonat de Paul Dawson, care a lucrat la acest proiect împreună cu studenții săi. Deși șansele de îmbolnăvire din această cauză sunt minime, este cert că acele bacterii există, iar uneori pot fi în număr foarte de mare.

Dawson a improvizat mai multe forme de tort din polistiren și deasupra lor a pus o glazură asemănătoare cu cea a torturilor după care au fost congelate. Pentru a simula o petrecere, studenții au mâncat pizza, iar după ce au suflat în lumânări a urmat numărarea bacteriilor. Echipa a diluat partea congelată în apă sterilă și au împrăștiat-o pe plăci de agar pentru ca bacteriile să crească.

Asttfel au descoperit că suflarea lumânărilor deasupra suprafeței glazurate a avut ca rezultat 1400% mai multe bacterii în comparație cu glazura peste care nu s-a suflat. Datorită transferului de bacterii orale la glazură prin suflarea lumanariilor de ziua de naștere, transferul de bacterii și alte microorganisme din tractul respirator al unei persoane care suflă în lumânări la alimentele consumate de alții este probabil.

„Unii oameni suflă în lumânări și nu trimit bacterii, iar alții, dintr-un motiv necunoscut, transferă foarte multe bacterii”, a afirmat profesorul, potrivit Digi.

Cu toate acestea, șansele să ne îmbolnăvim sunt minime, chiar dacă cineva suflă de 100.000 de ori în tort.

De la apariția studiului, au apărut diverse moduri prin care ne putem proteja prăjitura aniversară de bacterii, precum un dispozitiv care acoperă glazura și are găuri pentru lumânări. Există desigur riscul de a părea ridicoli, mai scrie Digi24.ro.