Un şofer de TIR din Bihor a fost implicat, luni dimineaţă, într-un accident mortal, petrecut în localitatea Apa din Satu Mare. Un biciclist nu a respectat indicatorul Stop, intrând pe un drum naţional, şi a fost izbit în plin de autotren.

"Din primele date se pare că un bărbat, de 39 de ani, din Bihor, aflându-se la volanul unui ansamblu de vehicule pe DN1C, a accidentat mortal un biciciclist de 61 de ani, din Apa, care circulând pe DC 84 nu a respectat Semnificaţia indicatorului OPRIRE , aflat la intersecţia cu DN1C", arată un mesaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Șoferul bihorean a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă ancheta în acest caz.