Peste 15.500 de lei au fost confiscați de polițiștii bihoreni, după ce un bărbat de 44 de ani din Săcueni a fost prins că a transportat ilegal peste 58 de metri cub de lemne de foc. 

Poliţiştii au constatat că în perioada 4 martie – 5 iulie, „bărbatul, şofer profesionist autorizat, ar fi efectuat 23 de transporturi de material lemnos, în cadrul cărora ar fi transportat, cu o autoutilitară, în total, 58,04 metri cubi de lemne de foc, de diferite specii, fără provenienţă legală”, se arată într-un comunicat al IPJ Bihor, semnat de comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătoarea de cuvânt a instituţiei. 

Conform normelor legale, a fost dispusă confiscarea valorică a lemnelor, adică suma de 15.633,52 de lei, iar bărbatul a fost sancţionat cu o amendă de 5.000 de lei.

Controalele au fost făcute de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, alături de reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Oradea, în cadrul acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!