Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a publicat lista actualizată a locurilor de muncă vacante la nivelul judeţului. Potrivit documentului, în această perioadă sunt disponibile 676 de posturi, dintre care 384 sunt în municipiul Oradea.

Printre cele mai numeroase posturi scoase la concurs se numără cele pentru conducători auto transport rutier de mărfuri, meserie pentru care angajatorii oferă nu mai puţin de 84 de locuri de muncă. 

Dintre acestea, compania Marvicon SRL din Oradea angajează 30 de şoferi, H Essers SRL caută 15, iar KSC Transport are 9 posturi libere. Oferte similare au și firme din Valea lui Mihai, Beiuş, Cheriu sau Oradea.

Pe lângă șoferii de TIR, se mai caută muncitori necalificați la demolarea clădirilor (84 în total), în industria confecțiilor sau în agricultură.

Lista publicată de AJOFM include ocupaţii adresate atât persoanelor cu studii superioare, cât şi celor cu studii medii, profesionale sau chiar primare. 

Lista completă a locurilor de muncă, împreună cu datele de contact ale angajatorilor, poate fi consultată mai jos:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!