O dronă care supraveghează traficul din aer, șase radare dispuse în cascadă pe șoselele naționale și 24 de polițiști în teren. Așa a arătat o amplă acțiune rutieră organizată recent de Poliția Bihor și soldată cu aproape 100 de sancțiuni și 14 șoferi scoși din trafic în doar câteva ore.

Poliția Bihor a făcut public și un clip video filmat cu aeronava fără pilot (drona) folosită în acțiune, care surprinde cum sunt identificați și urmăriți din aer șoferii care, de pildă, depășesc neregulamentar, folosind manevre periculoase.

Drona a fost ridicată în zonele cu risc ridicat de accidente, oferind o perspectivă imposibil de obținut de la sol, iar șoferii nu au cum să știe că sunt filmați.

Acțiunea s-a desfășurat vinerea trecută, între orele 08 și 16, pe DN 19, DN 19E, DN 19B, DN 19C și DN 76, conform comunicatului transmis luni de Poliția Bihor.

Au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bihor - Biroul Drumuri Naționale și Europene, alături de colegii de la Poliția stațiunii Băile Felix, Biroul Rutier Marghita și Biroul Rutier Beiuș. Simultan, o acțiune similară a fost desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare, în sistem „oglindă".

În cele opt ore de acțiune, polițiștii rutieri bihoreni au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 79.910 de lei. Au fost: 67 de sancțiuni pentru depășirea limitelor legale de viteză; 11 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță; 5 sancțiuni pentru depășiri neregulamentare; 13 sancțiuni pentru alte abateri rutiere. 

În plus, 14 conducători auto au fost scoși din trafic, cu dreptul de a conduce suspendat, iar altor 10 șoferi le-au fost reținute certificatele de înmatriculare, vehiculele lor fiind oprite din circulație până la remedierea defecțiunilor constatate.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!