Poliţiştii bihoreni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi cei din Poliţia Rutieră au ieşit, marţi, pe principalele artere de ieşire din Oradea, pentru a depista transportatorii "piraţi" de persoane.

"Poliţiştii au acţionat în locurile din municipiu cunoscute ca fiind folosite frecvent de transportatorii "pirat" pentru "racolarea" clienţilor", a anunţat purtătorul de cuvânt al IJP Bihor, Alina Dinu.

Aşa au depistat patru bihoreni care transportau persoane spre Aleşd, Marghita, Beiuş şi Salonta, nici unul dintre ei neavând licenţă de transportator. În timp ce trei dintre ei făceau cursele cu autoturisme, al patrulea şofer oprit de poliţişti, un salontan, ducea oamenii cu un microbuz.

"În momentul în care au fost depistaţi, cei în cauză transportau între patru şi opt persoane fiecare", a precizat Dinu.

Bihorenii sunt acuzaţi că fac zilnic transporturi de persoane pentru sume între 6 şi 15 lei, astfel că poliţiştii le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă să facă închisoare între o lună şi un an.