Şoferii ale căror permise de conducere sunt pe cale să expire vor fi notificaţi despre acest lucru prin SMS şi e-mail, începând cu această lună. Noutatea a fost anunţată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.

„În contextul procesului continuu de digitalizare, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari implementează, începând cu data de 1 iulie 2024 un nou serviciu electronic, privind transmiterea de notificari prin SMS și e-mail, destinat informării cetățenilor despre permisele de conducere care urmează să expire”, se arată în comunicatul instituției. 

Toate persoanele care deţin permis de conducere în România vor primi notificări cu 30 de zile înainte de expirarea acestuia şi încă o notificare la o zi după expirare, în cazul în care permisul nu a fost reînnoit, se arată în informarea transmisă de DGPCÎ.

Mesajele trimise vor include data expirării permisului, seria acestuia şi un link către platforma de programări online.

„Scopul iniţiativei este de a acorda un sprijin real cetăţenilor în vederea informării privind necesitatea reînnoirii permisului de conducere şi, în acelaşi timp, evitarea unor situaţii neplăcute referitoare la conducerea cu un permis expirat. Totodată, prin acest serviciu, se asigură creşterea gradului de confort al cetăţenilor şi evitarea perioadelor aglomerate, prin redistribuirea graduală a volumului de cereri înregistrate la nivelul structurilor teritoriale", se arată în comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!