Un autoturism marca BMW, condus de o şoferiţă, a fost confiscat, luni, de poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai, după ce aceştia au aflat că maşina era căutată de autorităţile din Franţa.

BMW-ul în valoare de 6.000 de euro era condus de o femeie din Satu Mare în vârstă de 30 de ani.

Ilegalitatea a fost descoperită de agenţii de frontieră luni, în jurul orei 00.50, când şoferiţa s-a prezentat pentru a intra în ţară.

"La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, pentru autoturism figurează o alertă ca fiind «bun căutat pentru confiscare», introdusă de autorităţile din Franţa la data de 24.11.2021", se arată în comunicatul transmis marți de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, care are în subordine şi punctul de trecere a frontierei din Valea lui Mihai.

După descoperire, femeia le-a spus polițiștilor că nu ştia că autovehiculul era căutat în Franţa.

ITPF Oradea mai transmite că autoturismul a fost confiscat de autorităţi la sediul insituţiei, iar agenții fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tăinuire.