Poliţiştii bihoreni l-au găsit miercuri pe şoferul BMW-ului filmat în timp ce gonea cu viteză în spatele a două autospeciale SMURD aflate în misiune. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, din judeţul Bihor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor a transmis că, în urma verificărilor făcute de poliţiştii Serviciului Rutier, conducătorul auto a fost identificat şi sancţionat.

Tânărul a primit o amendă de 2.025 de lei, echivalentul a 10 puncte-amendă, pentru depăşire neregulamentară şi comportament agresiv în trafic. În plus, i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile.

"Atragem atenţia conducătorilor auto care întâlnesc în trafic vehicule care circulă în regim prioritar de circulaţie, având în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoase şi acustice, să respecte semnificaţia semnalelor respective, să nu se intercaleze cu aceste vehicule ori să nu le urmeze îndeaproape, întrucât se expun unor pericole deosebite şi periclitează ducerea la îndeplinire a misiunii", a transmis comisarul-şef de poliţie Alina Fărcuţa, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor.

Poliţia a anunţat că Serviciul Rutier va organiza în perioada următoare acţiuni de control pentru a verifica modul în care şoferii respectă regulile de circulaţie atunci când întâlnesc autospeciale cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

După cum BIHOREANUL a mai scris, la finalul lunii august un BMW a fost filmat în timp ce circula lipit de două autospeciale SMURD aflate în misiune. Maşina trecea peste linia continuă şi profita de culoarul creat de ceilalţi şoferi care se trăgeau pe dreapta pentru a face loc ambulanţelor. Filmarea a fost prezentată public de reprezentanţii ISU Crişana, care au sesizat Poliţia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!