Şoferul care, săptămâna trecută, a lovit cu maşina un adolescent de 17 ani, pe strada Nufărului, şi apoi a fugit de la locul accidentului a fost prins şi reţinut de poliţişti. Individul fusese dat în consemn la frontieră şi a fost prins în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce încerca să se întoarcă în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş.

Conform unui comunicat transmis joi de Poliţia Bihor, fugarul, un bărbat de 28 de ani, din comuna Holod, a fost identificat luni, în urma investigaţiilor făcute de poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, în colaborare cu poliţiştii Serviciului Rutier şi cu cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

"Poliţiştii rutieri orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 24 octombrie a.c., la ora 18.23, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, la intersecţia cu strada Nojoridului, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism înspre strada Dimitrie Cantemir - Sânmartin, a pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric şi a acroşat un tânăr de 17 ani, din comuna Ceica, judeţul Bihor, care se afla în traversarea părţii carosabile pe role, la culoarea verde a semaforului pietonal, venind din partea dreaptă a autoturismului", explică informarea.

Pietonul a fost rănit uşor, dar cel care l-a lovit s-a făcut nevăzut. Vinerea trecută, Poliţia anunţa căutarea individului şi, după ce la începutul acestei săptămâni l-au identificat, l-au dat în consemn la frontieră. Şoferul fugise din ţară, dar a decis, totuşi, să revină.

"Joi, 31 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, în urma demersurilor întreprinse de poliţiştii orădeni, cel în cauză a fost depistat de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borş, în momentul în care intenţiona să intre în ţară", precizează comunicatul Poliţiei.

Tânărul de 28 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi va fi prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale faţă de acesta.

"Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului de caz", încheie comunicatul.