Concertul de joi seara, de la ora 19, de la Filarmonica Oradea cuprinde lucrări cu tematică funebră, prima fiind „Dans macabru”, de Camille Saint-Saëns, ce are la bază o legendă potrivit căreia la miezul nopții de Halloween, moartea îi cheamă pe cei decedați pentru a dansa cu ea, în timp ce ea cântă la vioară. Spiritele dansează până la răsărit, atunci când trebuie să se întoarcă la mormintele lor.

A doua lucrare este semnată de Franz Liszt și este tot un dans al morților: „Totentanz” - Parafrază după tema Dies irae pentru pian și orchestră, care se bazează pe cantus planus din cântul gregorian și arată fascinația pe care o avea compozitorul maghiar pentru moarte, dar și pentru religie, paradis sau iad.

În fine, Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68, la care Johannes Brahms a muncit aproape 20 de ani, este o lucrare orchestrală a compozitorului german, care nu continuă linia funebră de la începutul serii, ci se caracterizează prin lirism și unitate tematică.

Pianistul Ovidiu Lup s-a remarcat în activitatea solistică, dar și coordonator muzical în cadrul mai multor proiecte de anvergură: Împreună de Crăciun (Opera Națională Română din Cluj Napoca), Young Famous Orchestra, Recital Fr. Liszt Budapesta, Recital în cadrul centenarului Sigismund Toduţă la casa Radio Cluj-Napoca. Ovidiu Lup se remarcă de asemenea prin numeroasele concerte caritabile pe care le organizează.

Cristian Spătaru este un tânăr dirijor născut în Republica Moldova. Acesta a studiat muzica de la vârsta de 8 ani. A câștigat de trei ori Competiția Națională de Compoziție din Moldova, iar lucrările compuse de el au fost interpretate de către Orchestra Națională de Tineret. A urmat Academia de Muzică din Chișinău, Universitatea de Muzică din Viena, a studiat arta dirijatului cu Mark Stringer, iar pentru lucrarea de licență, a dirijat o lucrare enesciană în sala Musikverein din Viena.

Prețurile biletelor sunt între 10 și 45 de lei, în funcție de categoria aleasă și locul în sală, și se pot procura de la casieria Filarmonicii sau online, iar abonamentele sunt valabile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!