Cazul soţilor Bodnariu din Norvegia, care au rămas fără cei cinci copii, luaţi de serviciul de protecţie a copilului Barnevernet, a unit bisericile orădene.

La apelul comunităţilor penticostale şi baptiste din oraş, toate episcopiile s-au arătat solidare cu familia Bodnariu şi şi-au anunţat participarea la un protest ce va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie.

De la ora 12, în Piaţa Unirii este programată o manifestare împotriva abuzurilor Barnevernet, organizată de comunitatea penticostală şi de cea baptistă din Oradea. "Prin această acţiune vrem să arătăm solidaritatea noastră faţă de familiile de români cărora li s-au luat copiii de către organizaţia Barnevernet din Norvegia, pe baza unor abuzuri comise de către asistenţii sociali ai organizaţiei şi alţi funcţionari publici", se arată în anunţul protestului, lansat pe Facebook.

"Prin acest protest public cerem autorităţilor române implicarea activă şi cât mai urgentă în vederea soluţionării favorabile a situaţiilor în care se află familiile de români din Norvegia, despărţite abuziv de copiii lor".

Totodată, cu această ocazie organizatorii îşi vor declara credinţa în familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. "Copiii sunt parte a familiei şi sunt o binecuvântare de la Domnul. În educarea copiiilor părinţii trebuie să urmărească învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi interesul superior al copilului aşa cum a spus Domnul Isus: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei" (Matei 19.14)", mai transmis iniţiatorii.

Manifestării i s-a alăturat toate episcopiile orădene: Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Episcopia Romano Catolică Oradea, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, Episcopia Evanghelică Lutherană.

Soţii Marius şi Ruth Bodnariu, care locuiesc în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii în noiembrie, după ce fetele cele mari din familie ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.