La jumătate de an de când a primit-o definitiv în proprietate, Consiliul Judeţean se gândeşte să înstrăineze clădirea fostei Policlinici Mari din str. Republicii nr. 35 pentru că n-are bani să o reabiliteze...

Concluzia: N-avem bani

Anunţul a fost făcut, joi, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Pásztor Sandor, care a precizat că, pe lângă lipsa banilor, imobilul ar fi prea mare pentru a fi folosit drept sediu al Consiliului Judeţean Bihor.

"Am făcut o evaluare foarte clară a situaţiei. Clădirea nu are probleme de statică, dar în rest trebuie complet reabilitată. Ea are 5.388 mp. Consiliul Judeţean funcţionează acum într-un spaţiu de 1.200 mp, insuficient. Am avea nevoie de circa 2.000 mp, deci nu avem ce face cu 5.388 mp", a spus şeful CJ Bihor.

Acesta şi-a mai argumentat optica spunând că – potrivit unor calcule, pe care însă nu le-a prezentat – reabilitarea fostei Policlinici ar costa de două ori cât investiţia în construcţia unui sediu nou, dar mult mai mic, adică de circa 2.000 mp.

Întrebat dacă, prin includerea în ecuaţie şi a altor instituţii subordonate care au sedii improprii sau stau în chirii, suprafaţa nu ar fi putut fi acoperită, Pásztor Sandor a spus că, chiar şi aşa, nu s-ar fi ajuns la un necesar de peste 5.000 mp, aşadar ar fi existat spaţii irosite.

Troc cu clădirile Primăriei

Cum instituţia nu are bani nici de propriile proiecte, şeful CJ Bihor a anunţat că soluţia pe care a găsit-o este vânzarea clădirii monument istoric, pentru care judeţul a purtat bătălii juridice mai bine de 10 ani, excluzând varianta elaborării unor proiecte pentru accesarea unor fonduri nerambursabile pentru clădire. "Vom veni în faţa consilierilor judeţeni cu o propunere de vânzare a clădirii de pe Republicii nr. 35", a spus Pásztor Sandor.

De asemenea, fără a discuta în prealabil cu primarul Ilie Bolojan, şeful CJ a enunţat o propunere pentru un posibil troc cu Primăria Oradea, pentru ca municipalitatea să intre în proprietatea fostei Policlinici Mari. "Primăria poate fi partener în această vânzare. Putem evalua nişte amplasamente şi să separăm odată lucrurile, deoarece Primăria este proprietarul unor imobile în care-şi desfăşoară activitatea entităţi din subordinea noastră", a afirmat Pásztor.

Cum Consiliul Judeţean finanţează "actul de cultură" în Oradea, Pásztor a lansat varianta unui troc care ar arăta cam aşa: CJ oferă clădirea Policnlicii în starea în care e şi ar vrea la schimb clădirile în care funcţionează filialele din cartiere ale Bibliotecii Judeţene, plus clădirile fostelor cinematografe Transilvania şi Libertatea, tot în proprietatea municipalităţii, cuprinse de aceasta în proiecte de reabilitare.

"Bijuterie" la mezat

În ciuda faptului că Primăria ar da inclusiv clădiri deja funcţionale pe una valoroasă, dar în stare avansată de degradare, Pásztor a susţinut că schimbul ar fi benefic şi pentru Primăria Oradea, care ar putea să o folosească pentru "actul de sănătate", având în vedere că administrează spitalele din oraş. 

În cazul în care municipalitatea nu va dori "compensarea" propusă de Pásztor, palatul din Republicii nr. 35 va fi scos la mezat în Catalogul European de Licitaţii.

"După evaluare, ar trebui să avem o licitaţie unde să obţinem maximum. Imediat, banii vor fi blocaţi în vederea realizării unui nou sediu al Consiliului Judeţean. Avem terenul, iar construcţia ar putea costa jumătate din banii pe care-i obţinem din vânzare", a spus şeful CJ, care a precizat că aici s-ar reloca şi Instituţia Arhitectului-Şef, Parcuri Industriale Bihor şi Pază şi Protecţie Bihor.

În ceea ce priveşte situaţia bibliotecilor răspândite prin oraş, Pásztor a spus că, dacă varianta schimbării de imobile nu ţine, Consiliul Judeţean – în urma mai multor discuţii cu primarul Ilie Bolojan – va plăti chirie în două locaţii, respectiv va reabilita faţada clădirii din Parcul 1 Decembrie, de lângă Facultatea de Medicină, astfel încât filialele să poată continua să-şi desfăşoare activitatea acolo.

Pásztor a dat de înţeles că faptul că Primăria cere un aport din partea CJ pentru a lăsa să funcţioneze bibliotecile în clădirile sale i se pare "bizar", căci este vorba despre "un act de cultură".

Bolojan, refuzat

Întrebat cum răspunde epropuenrii formulate public de primarul Ilie Bolojan, ca Primăria Oradea să preia imobilul Policlinicii şi să-l reabiliteze, urmând să-l restituie în folosinţă Consiliului Judeţean, Pasztor a exclus varianta. El a spus că, de fapt, municipalitatea s-ar aştepta ca Judeţul să ramburseze, eşalonat pe 5 ani, cheltuilelile de reabilitate, ceea ce CJ Bihor nu îşi permite, dar din nou nu a făcut referire la cifre, pe motiv că "eventualii cumpărători s-ar speria" de costurile de amenajare.

Una peste alta, Pasztor a concluzionat că imobilul fostei Policlinici Mari trebuie să fie "o bijuterie în acest oraş". Atâta doar că CJ Bihor n-are de gând să o şlefuiască…

Citeşte şi: Palat pe moarte: Şefii Consiliului Judeţean Bihor n-au niciun plan pentru clădirea Policlinicii Mari (FOTO)