Medicii unui spital din Iaşi au buzunarele cusute, la propriu. Pentru a-i descuraja pe bolnavi să strecoare atenţii speciale celor care îi îngrijesc, conducerea spitalului privat a cusut toate buzunarele de la halatele doctorilor, asistentelor şi infirmierelor.

Cei aproape 150 de angajaţi ai spitalului s-au obişnuit cu uniforma creată special pentru ei. De la femeile de serviciu până la medici, toţi au halatele sau pantalonii cu buzunarele cusute. Unii angajaţi recunosc, însă, că soluţia aplicată de spital îi incomodează, pentru că nu mai au unde să-şi ţină telefoanele.

Conducerea spitalului privat crede că ideea ar trebui preluată şi de alte unităţi medicale din România.