Până în toamna anului 2018, când vor fi gata lucrările la noul terminal, pasagerii care zboară de pe Aeroportul Internaţional din Oradea pot aştepta într-un salon de staţionare. Acesta a fost construit din opt containere şi are o capacitate de 100 de locuri, anunţă site-ul de ştiri al Consiliului Judeţean Bihor.

Salonul de aşteptare este lung de 22 metri lungime şi lat de 6 metri şi a fost dotat cu zece ventilconvectoare, cu aparate de aer condiţionat şi două grupuri sanitare. De asemenea, construcţia provizorie este monitorizată printr-un sistem de supraveghere cu camere video. 

"S-a luat decizia instalării salonului datorită creşterii numărului de pasageri şi pentru a preveni situaţiile privind imposibilitatea prelucrării pasagerilor când timpul de staţionare este scurt sau există multe curse importante la intervale orare scurte", a precizat Gheorghe Paşc, directorul general al Aeroportului Internaţional Oradea, conform aceleiaşi surse.

Potrivit conducerii Aeroportului, fluxul de pasageri pe Aeroportul Oradea este foarte mare în această perioadă. De pildă, pe 2 ianuarie, aici sunt programate cursele Ryanair de Londra, Girona şi Dusseldorf.