La sfârșitul lunii august, Bihorul număra 3.056 de șomeri, dintre care 1.723 femei, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Rata șomajului a ajuns la 1,31%. „Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 1,16%, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,15 puncte procentuale”, a transmis AJOFM Bihor.

Dintre cei 3.056 de șomeri, 1.411 primesc indemnizație de șomaj, în timp ce majoritatea (1.645) nu primesc acești bani.

Cei mai mulți șomeri, 2.213 la număr, locuiesc în mediul rural, iar 843 la orașe.

Pe grupe de vârstă, șomerii bihoreni se împart astfel: 25% au peste 55 de ani, 23% au între 40 și 49 de ani, 19% între 50 și 55 ani, iar 13% între 30 și 39 ani.

În Bihor sunt 460 de șomeri cu vârste sub 25 de ani, adică 15%, în timp ce grupa cu cei mai puțini oameni neangajați este cea între 25 și 29 ani (160 persoane, 5%).

„Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bihor (28%), urmați de cei cu studii gimnaziale (25%), iar 1,6% au absolvit studiile postliceale. Șomerii cu studii liceale reprezintă 24% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii profesionale 13,5%, iar cei cu studii superioare reprezintă 7,9%”, a transmis AJOFM Bihor.

Din totalul șomerilor bihoreni, conform profilării pe care o fac specialiștii Agenției, 10% sunt persoane care își pot găsi un loc de muncă foarte greu, în timp ce 34% sunt „persoane greu ocupabile”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!