În luna ianuarie, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor face înscrieri la şase cursuri de formare profesională: operator maşini unelte cu comandă numerică (durată de 5 luni), instalator instalaţii tehnico sanitare şi de gaz (durată de 5 luni), coafor (durata de 5 luni), cameristă hotel (durată de 3 luni), machior (durată de 1,5 luni) ori agent de securitate (durata de 3 luni).

La aceste cursuri pot participa şomerii înregistraţi în baza de date a AJOFM Bihor, indiferent dacă iau sau nu indemnizaţie, dar şi persoanele care şi-au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului ori persoanele care şi-au reluat activitatea în câmpul muncii ca urmare a recuperării capacităţii de muncă după pensionarea pentru invaliditate. Cei din ultimele două categorii au nevoie, pentru a se înscrie la cursuri, de acordul angajatorului.

Pentru şomerii bihoreni, cursurile AJOFM Bihor sunt gratuite. De asemenea, ei beneficiază de analize medicale gratuite, de abonamente de transport decontate şi de asistenţă gratuită pentru întocmirea unei scrisori de intenţie sa unui CV.

Cursul rămâne gratuit chiar şi pentru şomerii care reuşesc să se angajeze în timpul lunilor de instruire, iar certificatul de calificare este recunoscut naţional şi în ţările Uniunii Europene.

Toate cursurile se ţin în Oradea, iar cei interesaţi pot obţine mai multe informaţii la sediul AJOFM Bihor.