Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă vrea să cunoască mai bine şomerii bihoreni, ba chiar să-i facă să se cunoască mai bine. Drept urmare, le va aplica teste de personalitate, menite să le dezvăluie abilităţile ascunse.

"Am făcut demersurile pentru achiziţionarea unor baterii de teste de personalitate. De anul viitor, vom începe să le aplicăm şomerilor", a explicat şeful AJOFM Bihor, Bekesi Csaba.

Primii testaţi vor fi şomerii cu studii superioare. "Am dori ca prin creionarea unui profil al şomerului să rezulte aptitudinile acestuia, astfel încât să putem creşte gradul de ocupare a forţei de muncă", a precizat Bekesi. Astfel, un şomer specializat într-un domeniu ar putea fi îndrumat spre un job din alt domeniu, dacă testul va scoate la iveală că acest lucru este benefic.

Tot pentru anul viitor, AJOFM şi-a propus să nu fie la fel de îngăduitoare cu firmele bihorene. Mai precis, să aplice prevederile legii care le impune patronilor să declare locurile de muncă vacante. "Avem posibilitatea de a sancţiona agenţii economici care nu ne comunică locurile de muncă vacante, cu amenzi ce încep de la 3.000 de lei", a precizat şeful AJOFM.

În primă fază, firmele vor fi somate să declare posturile libere. Dacă însă continuă să nu declare aceste informaţii, AJOFM le va amenda.