Controversata senatoare Diana Șoșoacă este a treia în preferințele de vot ale românilor pentru alegerile prezidențiale, după Mircea Geoană și Marcel Ciolacu, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, la comanda agenției de știri News.ro.

„Sondajul de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în ianuarie 2024 a testat două scenarii de vot pentru alegerile prezidențiale, ambele avându-l pe Mircea Geoană drept candidat independent, iar unul dintre sondaje incluzându-l și pe Victor Ponta.

În varianta sondajului ce-l include și pe Ponta la întrebarea „Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, dvs. cu cine ați vota?”, românii chestionați au răspuns astfel: Mircea Geoană (24,6%), Marcel Ciolacu (15,1%), Diana Șoșoacă (14,8%).

Senatoarea afiliată partidului SOS România s-a remarcat prin scandaluri pe care le-a provocat în plenul Parlamentului, precum și prin poziții politice controversate, ea propunând, de pildă, un proiect de lege prin care România să anexeze vechile sale teritorii, acum parte din Ucraina, dar și frecventând evenimentele de la Ambasada Rusiei în România.

În clasament urmează Nicolae Ciucă (PNL) cu 10,8%, Victor Ponta (Pro România) cu 10,7% și George Simion (AUR) cu 10,4%. Clasamentul opțiunilor de vot este încheiat de Cătălin Drulă (din partea Alianței Dreapta Unită) cu 4,7%, Dacian Cioloș (REPER) cu 4,1% și Kelemen Hunor (UDMR) cu 3%. 1,7% dintre români ar alege un alt candidat.

În cealaltă variantă, care nu-l include și pe Ponta, variantă testată și în septembrie, și în noiembrie, rezultatele au arătat că podiumul este același, procentele fiind puțin diferite. 

„În varianta de candidați testată inclusiv în septembrie și noiembrie 2023, dacă duminica viitoare ar fi chemați să voteze noul președinte al României, din cei 78,3% dintre români care au o opțiune de vot, 26,5% l-ar alege pe Mircea Geoană, candidat independent, (25,3% în septembrie și 26,2% în noiembrie 2023), 18,9% ar pune ștampila pe Marcel Ciolacu, candidat din partea PSD (19,5% în septembrie și 20,8% în noiembrie 2023) și 14% pe Diana Șoșoacă, din partea SOS România (10,1% în septembrie și 14,4% în noiembrie 2023)”, transmite INSCOP. 

În acest clasament urmează George Simion (AUR) cu 13,3% (18,7% în septembrie și 14% în noiembrie 2023), Nicolae Ciucă (PNL) cu 11,4% (11,2% în septembrie și 12,1% în noiembrie 2023), Cătălin Drulă (din partea Alianței Dreapta Unită) cu 5,9% (5,6% în septembrie și 4,2% în noiembrie 2023), Dacian Cioloș (REPER) cu 5,1% (4,1% în septembrie și 3,9% în noiembrie 2023) și Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,6% (2,7% în septembrie și 2,4% în noiembrie 2023). 1,3% dintre români ar alege un alt candidat (2,8% în septembrie și 1,9% în noiembrie 2023).

Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie 2024, prin interviuri telefonice, de la 1.100 de persoane, reprezentative pentru categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. 

„Intenția de vot la alegerile prezidențiale pentru varianta de candidați testată în septembrie și noiembrie 2023 și repetată în ianuarie 2024 rămâne relativ constantă, schimbările fiind neglijabile. Pe de altă parte, introducerea unui nou candidat în listă și anume Victor Ponta (Pro România), modifică cifrele. Fostul premier, care păstrează un nivel ridicat de notorietate, pare a lua cele mai multe voturi de la candidații PSD, Marcel Ciolacu și AUR, George Simon. De asemenea, pierde două puncte și Mircea Geoană, ceilalți candidați înregistrând schimbări minime în intenția de vot. Alegerile prezidențiale vor fi principala competiție care va influența anul electoral 2024, motiv pentru care desemnarea candidaților ar putea juca un rol esențial în calibrarea performanței partidelor la alegerile europarlamentare, locale și parlamentare”, a precizat Remus Stefureac, director INSCOP Research. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!