Soprana Felicia Filip concertează pe 12 noiembrie, de la ora 17, la Teatrul Regina Maria. Spectacolul este organizat de Asociaţia SOS Autism Bihor, alături de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti, la conducerea căreia se află cunoscuta soprană şi care este specializată în evenimente ce îmbină opera, baletul, dansul modern şi teatrul.

Concertul de la Oradea este intitulat "Muzică şi Surprize" şi este de factură caritabilă, urmând ca toate fondurile rezultate în urma acestuia să fie donate Asociaţiei SOS Autism Bihor, pentru continuarea terapiilor şi a proiectului "Şcoala de dimineaţă" de către copiii cu autism din judeţ.

În seara spectacolului, în foaierul Teatrului Regina Maria, cei prezenţi vor putea să privească şi chiar să achiziţioneze obiecte decorative confecţionate de copiii şi tinerii care suferă de această afecţiune, în timpul orelor de terapie ocupaţională.

Biletele la spectacolul "Muzică şi Surprize" se pot achiziţiona de la sediul SOS Autism Bihor, la preţuri între 40 şi 60 lei, în funcţie de locul în sală. Persoana de contact este Simona Zlibuţ, telefon: 0742.52.94.53.