Sora fostei ministre de Interne, Carmen Dan, este suspectă într-un dosar penal de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul estimat fiind de circa 1,3 milioane de euro.

Joi, polițiștii din București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au desfășurat 16 percheziții în Capitală și în județele Ilfov, Argeș și Buzău, fiind puse în aplicare și 12 mandate de aducere.

Fosta șefă de la Interne, Carmen Dan, și omul de afaceri Cristi Borcea au fost chemați la audieri în calitate de martori.

Înșelăciune... cu poveste 

Potrivit informațiilor comunicate de Poliția Capitalei, citate de presa centrală, acțiunea vizează un mecanism infracțional care ar fi funcționat pe parcursul a trei ani, între 2022 și prezent.

Două femei, în vârstă de 51, respectiv 46 de ani, ar fi creat o schemă prin care se foloseau de calități nereale – pretinzând că sunt persoane cu putere de decizie în cadrul unor mari companii de rafinare, marketing și transport produse petroliere, precum OMV Petrom și Transpeco Logistic & Distribution.

Acestea ar fi indus în eroare mai multe persoane, majoritatea fiind medici stomatologi, promițându-le că pot facilita achiziția de apartamente în zone centrale din București și autoturisme de lux (printre care Mercedes G Class), care urmau să iasă din patrimoniul companiilor și să fie vândute la prețuri sub valoarea pieței.

Vizată: sora lui Carmen Dan

Surse judiciare, citate de News.ro și G4Media.ro, au precizat că una dintre suspecte este Stan Simona, sora lui Carmen Dan și soția unui angajat al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Cealaltă bănuită ar fi proprietara unui salon de înfrumusețare din Sectorul 2, denumit "One Beauty", prin care ar fi fost racolate victimele.

Bunurile promise existau în realitate, dar nu aparțineau celor două femei și nu aveau nicio legătură cu proprietarii lor legali, conform surselor apropiate anchetei, citate de Spotmedia.ro. 

Șmecherii cu apartamente și mașini 

Prejudiciul total estimat în acest dosar este de aproximativ 1.300.000 de euro. Sumele plătite de victime variază de la zeci la sute de mii de euro. Printre cazurile semnalate se numără, conform Spotmedia.ro:

  • O victimă păcălită cu 220.000 de euro pentru mai multe autoturisme de lux.

  • O altă persoană care a pierdut 372.000 de euro pentru mai multe apartamente care nu i-au fost livrate.

  • Un medic stomatolog care ar fi achitat 36.800 de euro pentru fiecare dintre cele trei apartamente cu trei camere promise în zona din spatele Mitropoliei 

Pentru a câștiga încrederea victimelor, una dintre suspecte, Simona Stan, ar fi menționat relațiile de familie și prieteniile cu persoane cunoscute din administrație și mediul de afaceri.

Potrivit surselor judiciare, ea s-ar fi folosit de numele surorii sale, Carmen Dan, de cel al soțului său, funcționar la SGG, și de o presupusă relație de prietenie cu Cristi Borcea și Dragoș Gâdoiu (administrator la Transpeco SA), arată Spotmedia.ro, G4Media.ro și Digi24.ro. 

Reacția lui Carmen Dan

În acest context, Carmen Dan a fost chemată la audieri în calitate de martor. La intrarea la Poliție, fosta ministră de Interne a declarat jurnaliștilor că nu știa că sora sa se folosea de numele său pentru presupusele infracțiuni și că a aflat „târziu”.

„Am aflat târziu. Ce credeți că pot să spun? Ce părere pot să am? (...) Nu avem o relație...”, a spus aceasta. Întrebată dacă vorbea cu sora sa, Carmen Dan a răspuns: „Nu! Nu eram apropiate”.

De asemenea, Carmen Dan a precizat că și-a îndrumat sora să declare tot ce s-a întâmplat, considerând că organele de cercetare sunt singurele în măsură să stabilească gradul de vinovăție.

Fosta ministră a făcut declarații și la ieșirea de la audieri:

În urma perchezițiilor, persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!