Conferenţiarul universitar Sorin Borza, ex-preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară Bihor, s-a întors după mai bine de jumătate de an pe scena publică direct pe o funcţie de conducere la nivel naţional, fiind ales, pe 8 februarie, în funcţia de secretar executiv al Partidului Mişcarea Populară, la propunerea filialei judeţene.

"Plecarea mea a fost legată de motivaţii solide, iar revenirea mea la fel. Cred că o echipă nouă, cu oameni noi va însemna o schimbare semnificativă în partid (...) În acest moment, partidul se îndeaptă în direcţia în care pe primul loc va fi pusă normalitatea şi bunul simţ", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă Sorin Borza, care în iunie 2014 îşi anunţa demisia "dezamăgit" de marginalizarea intelectualilor în PMP.

Întrebat dacă revenirea în Partidul Mişcarea Populară are legătură cu plecarea Elenei Udrea de la conducerea partidului, care s-a autosuspendat cu câteva zile înainte să fie reţinută de DNA, Borza a răspuns evaziv. "Nu am resentimente faţă de oameni. Mă distranţez faţă de principii. Sigur, oamenii care conduc sunt importanţi. Trebuie să ne raportăm la un statut al partidului şi la nişte principii. Când acestea nu au fost respectate am făcut un pas înapoi", a spus noul secretar executiv al PMP, arătându-se încrezător în noua echipă de conducere a partidului.

Noul preşedinte al PMP a fost ales deputatul Eugen Tomac, prim-vicepreşedinte a fost ales Siegfried Mureşan, iar secretar general Dorel Onaca.

Întrebat cum crede că a afectat scandalul în care este implicată Elena Udrea, care a culminat cu reţinerea acesteia marţi seara de către DNA, imaginea partidului, preşedintele PMP Bihor a răspuns că situaţia este una "delicată". "Cu siguranţă că este un moment delicat pentru partid, dar partidul nostru este unul al principiilor şi nu al persoanelor. Nu avem cum să spunem altceva decât că justiţia trebuie să se pronunţe. Speranţa noastră este ca doamna Elena Udrea să-şi probeze nevinovăţia în instanţă", a spus Marton Attila, preşedintele PMP Bihor.

În aceeaşi conferinţă de presă, reprezentanţii PMP Bihor au anunţat organizarea, pe 7 martie, a Conferinţei Judeţene pentru alegerea unei noi conduceri a filialei. "Noi suntem printre cele 10 filiale judeţene care au organizat deja alegeri, iar conducerea a fost validată la nivel naţional. Aşadar noi nu organizăm această conferinţă de alegeri din obligaţie, ci pentru a promova politica unei deschideri faţă de oameni noi care doresc să ni se alăture", a precizat Attila Marton. Candidaturile pentru funcţiile de conducere ale filialei judeţene se vor depune în perioada 2-5 martie.