"Clubul CFR 1907 Cluj a decis să renunţe la serviciile antrenorului Sorin Cârţu. Pentru că valorile şi imaginea clubului CFR 1907 Cluj nu pot fi asociate cu gestul antrenorului Sorin Cârţu din minutul 75 al partidei de la Basel, am decis ca relaţia de colaborare dintre clubul CFR 1907 Cluj şi domnul Sorin Cârţu să înceteze", se arată în comunicatul grupării ardelene, postat pe site-ul oficial şi semnat de preşedintele Iuliu Mureşan.

Mureşan declarase la sosirea din Elveţia că nu îl va pune pe Cârţu decât să îşi plătească o eventuală amendă de la UEFA, pentru ca după câteva ore să se răzgândească şi să îl demită pe acesta. Clubul şi-a cerut scuze în comunicat pentru gestul lui Cârţu: "Ne cerem încă o dată scuze pentru gestul care nu face cinste sportului, ligii campionilor şi clubului CFR 1907 Cluj. Ne cerem scuze în primul rând faţă de UEFA, organizatorul competiţiei Champions League, clubului FC Basel 1893, suporterilor clubului nostru şi tuturor iubitorilor fotbalului şi ai sportului în general". Sorin Cârţu a spart cu piciorul banca de rezerve la finalul meciului dintre echipa sa şi FC Basel, desfăşurat în deplasare.

Antrenorul principal al CFR 1907 Cluj va fi Alin Minteuan, care va fi ajutat de Paolo Potocnik şi Horea Cârlan.

Cârţu fusese numit antrenor la CFR Cluj pe 13 septembrie, în locul lui Andrea Mandorlini, şi a debutat cu o victorie, 2-1, cu FC Basel, în prima etapă a Ligii Campionilor. Cârţu are un bilanţ de o victorie şi patru eşecuri în Liga Campionilor, 4 victorii, 3 egaluri şi 2 eşecuri în Liga I şi o eliminare din Cupa României.