Principalul apărător al câinilor comunitari, fundaţia SOS Dogs, cea care a acuzat în repetate rânduri municipalitatea că maltratează maidanezii, a fost sancţionată pentru nereguli care, culmea ironiei, trădează tocmai rele tratamente aplicate căţeilor! Fundaţia a fost amendată cu 400 lei în urma unui control făcut săptămâna trecută de Direcţia Sanitar Veterinară la adăpostul de câini din satul Şişterea.

Inspectorii au descins însoţiţi de agenţi de Poliţie pentru că gardurile din jurul adăpostului sunt mai mult simbolice, iar haitele de câini aflaţi în deplină libertate, îşi apără teritoriul cu dârzenie.

Căţelăria, care adăposteşte circa 400 de patrupede, a fost amendată pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare şi a unei îngrădiri cât de cât funcţionale, care să apere maidanezii de agresiunea oamenilor de afară. Sau viceversa.

"Organele" au interzis fundaţiei să mai aducă câini la Şişterea până la intrarea în legalitate a adăpostului şi îmbunătăţirea condiţiilor. Nu de alta, dar dacă tot dă lecţii altora, măcar să dea şi exemplu...