O porțiune de 3,7 km din Drumul Național 19, de la ieșire din Oradea până la intrarea în Biharia, va fi lărgită la patru benzi, inițiativa aparținând Consiliului Județean Bihor și fiind motivată de traficul intens din acea zonă.

Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a transmis că, după reevaluarea ofertelor impusă de o contestație la CNSC, au fost desemnați viitorii constructori care vor realiza lucrarea, fiind vorba tot de firmele selectate inițial.

Astfel, proiectul ar urma să fie pus în practică de asocierea de firme Asfamixt SRL (lider) și SC OPR Asfalt, valoarea investiției fiind de 36,6 milioane de lei cu TVA. Firmele concurente mai pot depune contestații, însă, până pe 26 iulie. 

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va putea semna contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor (3 luni proiectare și avizare, 6 luni execuție). 

„Din Oradea până la intrarea în Biharia vom avea patru benzi, iar din sensul giratoriu de unde pleacă centura Biharia, din nou vor fi două benzi pe actualul drum și alte două benzi pe centura Biharia (n.r. - aflată în lucru printr-un alt proiect al CJ)”, a spus Bolojan, într-o conferință de presă susținută joi. 

„Vom începe cu relocarea utilităților, iar cel mai târziu în primăvară vom începe lucrările propriu-zise, ca din toamna anului viitor să se poată circula în condiții mai bune”, a mai spus șeful CJ. 

Tronsonul vizat de lucrări începe de la benzinăria Socar, continuă spre sensul giratoriu din zona hipermarketului Remarkt/Jumbo și ajunge la intersecția cu varianta de ocolire Biharia, aflată în execuție.

Un proiect similar se află în implementare pe DN79, au precizat reprezentanții CJ Bihor într-un comunicat de presă trimis după conferință. „Firma Dumexim va proiecta și va executa lucrările de lărgire la patru benzi pe un tronson de 1,6 kilometri, cuprins între Aeroportul Internațional Oradea și intersecția cu drumul către Livada de Bihor, unde va fi amenajat un sens giratoriu (aici se vor intersecta trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor și noua centură dintre Oradea și Nojorid)”, se arată în informarea instituției.

Cele două proiecte sunt realizate în baza parteneriatului dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu finanțare din fonduri europene.

Pe de altă parte, în zonă se mai lucrează la centura Biharia și la realizarea unui drum de legătură cu localitatea Paleu.

„Săptămâna viitoare vom semna contractul pentru relocarea unor magistrale de gaz ale Transgaz. Conform discuțiilor cu firma de construcții, în luna noiembrie a acestui an va fi deschis circulației brațul care ocolește localitate Biharia, centura propriu-zisă. Drumul de legătură cu Paleu va fi deschis în primăvara anului viitor. Deschiderea centurii Biharia va ușura tranzitul prin localitate, va asigura fluența circulației în zonă și va reduce numărul de accidente”, a mai spus Bolojan. 

Centura Biharia are o lungime de 5,6 kilometri, iar drumul de legătură dintre centură și localitatea Paleu, 3 kilometri. Lucrările, începute la sfârșitul lunii octombrie 2023, sunt executate de asocierea de firme Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group. 

CJ Bihor amintește că în aceeași zonă se va construi un nou pasaj suprateran, peste sensul giratoriu de lângă hipermarketul Remarkt. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!