Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 10.30, la ieşirea din Nojorid, unde remorca unei Dacii care se deplasa spre Leş, încărcate cu scânduri de lemn, s-a desprins de maşină în mers, izbind frontal un Fiat Punto ce se îndrepta spre Oradea.

A sărit în şanţ

"Accidentul s-a produs ca urmare a desprinderii unei remorci de autoturismul care o tracta, după ce lanţul de siguranţă s-a rupt, datorită uzurii. Remorca a trecut pe contrasens şi a avut un impact deosebit de violent cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus", a explicat comisarul-şef Silviu Popa, de la Poliţia Rutieră, cel care a făcut cercetările la faţa locului.

Din impact, remorca a sărit peste parapetul drumului, într-un canal de irigare, iar lemnele s-au împrăştiat în apă şi pe o parte a carosabilului.

Două persoane, soţ şi soţie, în vârstă de 64, respectiv 59 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. "Cei doi sunt loviţi destul de rău. Bărbatul are politraumatisme şi este în stare mai gravă, fiind şi cardiac şi având şi o fractură deschisă. Femeia are multiple contuzii", a declarat BIHOREANULUI dr. Adriana Casian, medicul SMURD care a intervenit la caz.

Şoc şi groază

Deocamdată viaţa celor doi nu este în pericol, dar sunt supuşi unor investigaţii medicale, medicii urmând să stabilească cu exactitate cât de grave sunt rănile suferite.

Pe de altă parte, şoferul Daciei de la care s-a desprins remorca este şi el în stare de şoc. Florin Bandi susţine că remorca era bine legată de maşină şi nu îşi explică de ce aceasta s-a desprins. "Am auzit doar o bufnitură. M-am dat jos din maşină şi i-am scos pe cei doi din maşina lor", a spus Bandi, care, în funcţie de numărul de îngrijiri medicale care vor fi necesare vindecării celor două victime, ar putea fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comisarul-şef Popa a mai declarat că este al doilea accident petrecut anul acesta din cauza desprinderii unei remorci de la maşină şi că de vină sunt normele tehnice de efectuare a inspecţiilor tehnice la remorci. "Este şi una din cauzele care produc asemenea evenimente pe străzile din România", a afirmat el.

În opinia ofiţerului, ar trebui investigate mai atent şi mai riguros atât partea remorcii de care se leagă lanţul, cât şi partea de care se leagă remorca la o maşină. "Cred că ar trebui făcută o dispensă tehnică separată pentru remorcă, nu doar pentru remorcă, dar şi o inspecţie separată pentru dispozitivul de remorcare - pentru partea care este proţap - cât şi pentru partea care se află fixată pe autoturismul care tractează această remorcă", a conchis Popa.