Femeia, în vârstă de 25 de ani, se afla pe locul pasagerului în momentul în care motocicleta pe care o conducea soţul ei a fost implicată într-un accident cu două automobile. Bărbatul a fost găsit în stop cardio-respirator şi a fost declarat mort după ce a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Soţia sa a fost transportată la UPU în comă profundă, cu politraumatisme, iar medicii aveau un pronostic rezervat în cazul ei. Victima a fost internată la secţia Terapie Intensivă, unde a decedat în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.

"Din păcate leziunile pe care le-a suferit au fost enorm de multe şi impresionante. A avut un organism puternic, dar a avut multiple fracturi la nivelul craniului, la coloană, dar şi leziuni la organele interne, respectiv torace şi abdomen", a declarat, marţi, dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi SMURD.

Citeşte pe această temă şi: Accident în Nufărul: un motociclist a murit şi soţia sa, pasageră, e în comă