Prefectura Bihor a făcut public, marţi, numele noului director coordonator al Oficiului Judeţean de Poştă Bihor. Este vorba despre Liliana Mureşan, angajată a instituţiei cu o vechime de 20 de ani, dar şi soţie a viceprimarului PSD-ist al Oradiei, Ovidiu Mureşan.

Potrivit Prefecturii, Liliana Mureşan a preluat funcţia de vineri, 21 septembrie, în urma deciziei de numire emise de directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română SA, care a confirmat astfel rezultatele concursului organizat, la nivel naţional, pentru ocuparea posturilor de şef la toate filialele judeţene ale companiei.

Liana Mureşan este angajată a instituţiei încă din anul 1989, iar de-a lungul carierei a ocupat mai multe funcţii de conducere, în 1995 devenind inspector de exploatare poştală.

Membră PSD, în 2009 aceasta a preluat funcţia de director de restructurare, proaspăt înfiinţată pe atunci. De altfel, în perioada mai 2009 - ianuarie 2010 ea a fost şi director coordonator adjunct al Oficiului Judeţean de Poştă Bihor.

Chestionat pe această temă, viceprimarul Mureşan consideră că soţia lui îşi merită pe deplin locul ocupat. "Soţia mea a susţinut concursul la Bucureşti în urmă cu aproape o lună, însă de abia acum a fost numită oficial pe post", a declarat Ovidiu Mureşan.

Fosta şefă a Oficiului, Angela Feier, a participat şi ea la concursul de titularizare pe post, însă a obţinut rezultate mai slabe decât fosta sa adjunctă, căreia a fost nevoită să îi cedeze astfel locul la cârma instituţiei.