Primăvara va aduce și primele mari evenimente publice din oraș, organizate sau sprijinite de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, cum ar fi „Oradea ne unește” (20 aprilie), regal folcloric dedicat Zilei eliberării Oradiei, un concurs organizat în premieră și dedicat dirijorilor din toată lumea (26 aprilie - 2 mai) și Târgul de Paști, care se va ține în perioada 26 aprilie – 6 mai, în Cetate. 

Vor urma și alte evenimente de amploare, printre care o nouă ediție a Sounds of Oradea, în 14-16 iunie, iar printre invitați se va număra o soprană celebră, al cărei nume nu a fost dezvăluit încă.

„Sounds of Oradea Festival va fi organizat în acest an în două locații: Piața Unirii - cu două spectacole, un regal cu invitați de renume și un spectacol impresionant de balet - și Teatrul Regina Maria”, a precizat, pentru BIHOREANUL, directorul APTOR, Alexandru Chira. 

Festivalul Medieval va aduce în fortăreața orădeană cavaleri, domnițe, lupte și costume spectaculoase, în perioada 5-7 iulie. 

Se va ține în acest an Oradea Summer Film, iar asta înseamnă că orădenii și turiștii vor fi invitați, în serile din perioada 14-18 august, să se bucure de proiecții de filme în aer liber, în parcul Cetății, unde vor fi, ca-n alți ani, și standuri cu popcorn ori răcoritoare. 

TIFF Oradea, ediția locală a celebrului festival lansat la Cluj, se va ține în 26-29 septembrie. Organizatorii pregătesc un eveniment bogat cu proiecții de filme artistice, ateliere pentru copii și adulți, petreceri și invitați din rândul actorilor și regizorilor. 

În perioada 11-13 octombrie se va ține Oradea FestiFall, cu concerte, food truckuri, ateliere și artiști stradali. „Oradea Festifall se va mări ca arie de explorare, ne dorim să folosim și noua piațetă de pe strada Independenței (n.r. aflată în curs de amenajare)”, a precizat Alexandru Chira. 

În noiembrie (perioada 15-17) fanii jazzului se vor putea bucura de o nouă ediție a OraJazz, ce va debuta „cu un concert surpriză de tip jazz orchestra, într-un cadru impresionant, alături de orchestra Filarmonicii de Stat Oradea”, după cum arată directorul APTOR.

Calendarul evenimentelor (sursa: Visit Oradea):

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!