Vă mai aduceţi aminte de Laszlo Costin, fostul poliţist de frontieră condamnat la închisoare cu suspendare pentru şpagă şi apoi reprofilat în ţepuirea unor prieteni şi cunoştinţe?

BIHOREANUL a mai scris despre găinăriile pe care le făcea Laczi, care se dădea drept ofiţer SRI în Satu Mare pentru a convinge mai multe persoane să-i devină asociaţi în tot felul de afaceri ori să-i dea bani cu împrumut, după care dispărea lăsându-şi victimele cu ochii în soare.

Acum, fostul frontierist acţionează în judeţul Arad unde, folosind nume false, agaţă pe Facebook tinere pe care le prosteşte ba că are cancer şi, deci, mare nevoie de bani pentru tratamente, ba prezentându-le planuri de afaceri şi invitându-le să-i fie asociate.

Bihorel constată că fostul poliţai foloseşte cu neruşinare trucuri vechi pentru fraieri noi. Iar după ce va epuiza toate judeţele ţării va trece şi frontiera, fiindcă speranţele să fie priponit de braţul lung al legii sunt foarte reduse.