Medicul orădean Vasile Sălăjan a fost trimis în judecată de DNA pentru şpăgile pe care le-a luat pe vremea în care era şef al Serviciului de expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor. Procurorii acuză că a luat mită de la aproape 500 de pacienţi.

Șpagă „la foc continuu”

"În perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), inculpatul Sălăjan Vasile, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu", explică un comunicat transmis marţi de Direcția Națională Anticorupție.

Medicul ar fi luat banii pentru emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă.

Pentru recuperarea prejudiciului, Sălăjan s-a ales cu sechestru asupra unor bunuri mobile şi imobile ce îi aparţin.

"Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, cca. 7.000 acţiuni şi un imobil", arată DNA.

Vasile Sălăjan este cel de-al treilea medic trimis în judecată în dosarul şpăgilor de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii, care îi viza pe toți cei cinci doctori ai serviciului, precum și pe asistenții lor (în total 10 cadre medicale), acuzați că percepeau în mod constant mită pentru a aviza dosarele pentru pensii de boală. Ei au fost dovediți cu ușurință după ce anchetatorii au plasat tehnică audio-video în cabinetele lor, înregistrările demonstrând cum procesul de șpăguire era unul în „flux continuu”, multe dosare fiind realizate doar formal.

Unul după altul

Primul medic al Comisiei de Expertiză trimis în judecată. încă din ianuarie 2016, a fost Ovidiu Pleşa, prins cu 235 de fapte de luare de mită, a fost condamnat inițial de Tribunalul Bihor cu blândeţe, la închisoare cu suspendare. În calea de atac, însă, Pleşa a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la 3 ani de închisoare în regim de detenţie, iar asistenta sa, Monica Ignat, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. 

În iunie 2018, Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în cazul doctoriţei Anca Grigorescu şi al asistentului ei, Pelle Johannes, al doilea dintre cele cinci "cabinete" de la Casa de Pensii Bihor. Doctoriţa a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu executare, iar asistentul ei a încasat 3 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de probă de 3 ani.

În plus, în acest an, s-a pronunţat și primul verdict în cazul fostului şef PSD-ist al Casei de Pensii Bihor din perioada respectivă, Leontin Ţîrle, trimis în judecată de DNA Oradea pentru că lua bani şi foloase necuvenite de la şpăgarii Serviciului de Expertiză Medicală, care avizau doar contra cost dosarele pentru pensionarii de boală, ținându-le practic „spatele”. Ţîrle a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de detenţie, iar vreme de 5 ani după executarea pedepsei principale are interdicţie de a ocupa funcţii de conducere într-o instituţie publică, dar şi de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Pe de altă parte, procurorii DNA continuă cercetările în cazul asistentei lui Sălăjan, Ioana Precup, dar și asupra celorlalte cadre de la Serviciul de Expertiză Medicală incupate tot pentru corupţie în dosarul inițial: medicii Emilia Mariana Cun și Ana Guţ, respectiv asistentele lor, Violeta Dorina Coşa şi Gianina Mihaiela Adriana Ţigan.