Problemele nu contenesc pentru primarul suspendat al Beiuşului, Adrian Domocoş, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că s-a folosit de funcţia sa publică ca să obţină pentru firma sa un spaţiu de la Episcopia Greco-Catolică a Oradiei, pe o chirie simbolică, în schimbul favorizării bisericii. După cum se ştie, Domocoş a fost trimis în judecată, marţi, în acest dosar, alături de alţi 9 inculpaţi, între care se numără inclusiv episcopul Virgil Bercea.

Dosar după dosar

În aceeaşi zi, procurorii DNA au anunţat că l-au trimis în judecată pe edil şi într-un alt dosar, mai vechi, format pe marginea colectării de şpăgi prin intermediul Asociaţiei Fortuna Beiuş. Ancheta a demonstrat că, prin acest ONG pe care îl patrona, Adrian Domocoş beneficia de sponsorizări de la mai mulţi investitori care aveau nevoie de autorizaţii din partea Primăriei. Între aceştia, la "loc de cinste" se numără şi patronul cunoscutului lanţ de magazine Unicarm, care, aşa cum BIHOREANUL relata la vremea respectivă, a construit în centrul Beiuşului un magazin pur şi simplu ilegal.

Potrivit comunicatului DNA, Domocoş este acuzat de luări de mită în formă continuată (4 acte materiale), spălare de bani în formă continuată (4 acte materiale), abuz în serviciu, atât contra intereselor persoanelor, cât şi contra intereselor publice (în ambele ipostaze reţinându-se că "funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial") şi conflict de interese (nu mai puţin de 136 de situaţii).

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată şi pe administratorul firmei Unicarm, sătmăreanul Vasile Lucuţ, împreună cu societatea sa comercială, pentru dare de mită şi complicitate la spălarea banilor în formă continuată, dar şi pe fostul şef al compartimentului de urbanism al Primăriei, Ioan Uşvat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. De altfel, Uşvat e coleg de dosar penal cu fostul său şef şi în cauza privind favorizarea Episcopiei Greco-Catolice.

Magazinul fără acte

Concret, în "dosarul Unicarm" Domocoş e acuzat că, în perioada 14.10.2010 - 26.04.2012, în calitate de primar, a pretins şi a primit suma totală de 59.000 lei de la Vasile Lucuţ şi firma sa, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze în mod ilegal autorizaţia de construire a magazinului, să confere un regim preferenţial în soluţionarea cererilor ulterioare ale lui Lucuţ şi să susţină interesele acestuia. Şpăgile au fost disimulate prin prin încheierea unor contracte de sponsorizare între Unicarm şi fundaţia lui Domocoş.

Procurorii au reţinut în sarcina primarului şi a şefului de la urbanism faptul că, deşi cunoşteau faptul că Lucuţ nu deţinea autorizaţie, nu au luat nicio măsură pentru sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate, decât după ce Primăria a fost somată de către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor.

Chiar şi atunci, însă, "inculpaţii au emis ilegal autorizaţia de construire având ca obiect construirea imobilului susmenţionat, deşi nu exista acordul de mediu şi acordul proprietarilor vecini afectaţi, cauzând o vătămare a intereselor legale unei persoane fizice şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială Unicarm SRL, constând în posibilitatea de a continua nestingherit edificarea construcţiei".

Mai mult, primarul Domocoş a acceptat ca Unicarm să îşi amenajeze, pe o suprafaţă de 470 mp din domeniul public, şi parcarea necesară funcţionării magazinului, "fără să fi fost încheiat vreun contract de concesiune sau închiriere şi fără plată, cauzând un prejudiciu bugetului local al municipiului Beiuş, în cuantum de 84.600 lei (până în prezent) şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială".

În pixul primarului

În afara şpăgilor luate de la Vasile Lucuţ şi Unicarm, DNA a mai reţinut că Adrian Domocoş a mai încasat, cu titlu de sponsorizare, în perioada martie 2009 - decembrie 2012, de la multe alte societăţi comerciale, sume de bani şi mobilier în valoare totală de 105.011 lei.

Abia ca efect al acestor şpăgi, primarul accepta să emită certificatele de urbanism sau autorizaţiile necesare firmelor respective, să semneze contracte de lucrări, acte adiţionale, compensări de datorii sau situaţii de lucrări, ori să aprobe ordonanţarea la plată a sumelor facturate de societăţile comerciale către Primărie.

"În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Domocoş Adrian Nicolae", mai arată comunicatul DNA, care precizează că dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

Miercuri, 11 martie, Curtea de Apel Oradea a anunţat că menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de Adrian Domocoş în dosarul privind Episcopia.

Citiţi pe această temă şi articolele

Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş: "Procurorii DNA au căutat legături între mine şi patronul Unicarm"

Unicarm şi-a tras supermarket "la negru"