Un bihorean în vârstă de 43 de ani a fost reținut a doua oară în această vară de polițiști, după ce a fost prins că șofa beat criță și cu permisul anulat. Prima oară, el fusese prins că urcase la volan cu permisul anulat și a refuzat să i se recolteze probe biologice.
„Joi, 6 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat trimis vineri de Poliția Bihor.
Bărbatul a fusese oprit de polițiști joi, la ora 10.40, în Valea lui Mihai, oamenii legii constatând că el „conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice și o concentrație alcoolică de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat”. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În același comunicat al Poliției Bihor se precizează că bihoreanul din Valea lui Mihai este cercetat și într-un alt dosar penal. În acest an, pe 3 iunie, el a urcat la volan, deși avea permisul anulat și a lovit o mașină parcată. Atunci, el a refuzat recoltarea de probe biologice și a fost reținut vreme de 24 de ore.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor coontinuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.
Pe de altă parte, în noaptea de joi spre vineri, la ora 02, polițiștii au oprit pe strada Făcliei din Oradea un bărbat de 30 de ani care, se pare, conducea drogat. „În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv”, se menționează în comunicatul IPJ. A fost deschis dosar penal.