Într-o lume normală, copiii sunt sprijiniți de părinții iubitori să-și descopere de mici pasiunile și să le urmeze. Ernő Varga, însă, n-a avut asemenea noroc. Abandonat de mamă încă de la naștere, nimeni nu i-a spus că are o voce frumoasă, iar el visa doar la un lucru: să aibă o familie.
Plimbat din orfelinat în orfelinat, muzica și credința au fost singurele care i-au alinat sufletul de copil. Tot ele i-au dat putere să urce pe scena de la „Românii au talent”, emisiunea de la ProTV, unde a ajuns direct în semifinalele competiției!
Fără părinți
Ernő s-a născut cu 31 ani în urmă la Cehu Silvaniei, în Sălaj. Primele amintiri le are de la orfelinatul de acolo. Familia sa era formată din locatarii acestuia, iar mama nu era doar una, ci toate angajatele. „Știu că pare ciudat, dar eu așa credeam atunci, că e normal să ai mai multe mame, iar copiii îmi erau toți frați”, zâmbește tânărul.
Pe tatăl său, Pade László, avea să-l cunoască după câțiva ani, datorită asistenților maternali care l-au dus în Nușfalău, unde locuia acesta. „Tot ce țin minte e că era beat și că îmi spunea: «N-am bani să vă dau»”. Credea că îl vizitase pentru a lua bani de pe spinarea sa. „Pe la 23 de ani mi-am făcut curaj și am vrut să-l mai văd, dar, ajuns acolo, m-a întâmpinat soția lui, cu un topor în mână și o găină fără viață în cealaltă. A strigat: «Ce vreți?». M-am speriat aşa tare încât am zis că am venit după ouă, nu i-am mai zis că sunt fiul soțului ei”, povestește Ernő.
4 luni de fericire
Copilăria i-a fost marcată cel mai tare de ziua în care, având 6 ani, mama sa, Camelia Varga, a venit să-l viziteze. Atunci a aflat adevărul crud: fusese abandonat și trăia din mila statului.
După câteva luni, femeia l-a scos din orfelinat și l-a dus la Câmpia Turzii, unde locuia. Dar nu avea să îl îngrijească mult: după alte patru luni l-a abandonat din nou, în fața unui alt orfelinat, la Jibou. „Nu-i plăcea de mine fiindcă plângeam prea mult, acesta a fost motivul”, crede tânărul. Ține minte aproape fiecare întâmplare din cele patru luni, fiindcă a fost prima și ultima dată când a „gustat” viața de familie. „Îmi amintesc că mă jucam în fiecare zi cu verișorul meu în șură, mergeam pe la toate animalele...”.
În noua „casă”, la Jibou, a cunoscut iadul pe pământ. Ernő a stat acolo patru ani și își amintește cu frică și azi cum era bătut de copiii mai mari, pus să lustruiască ghete și să facă curățenie. „Eram ca o slugă”.
E ziua ta, mămico!
Micuțul Ernő devenise un băiat tăcut, care nu mai voia nici să învețe. „Doi ani am plâns după mama”. Și-a găsit alinarea în muzică în chip oarecum ciudat. „Eram pe holul din fața cantinei, unde în perete se afla un hidrant. Când nu mă vedea nimeni, loveam pe ritm sticla ce proteja hidrantul și cântam «De ziua ta, mămico»”, rememorează el, în lacrimi.
Clasele V-VII le-a făcut la o școală specială din Șimleul Silvaniei, unde, grație unui diriginte baptist, a învățat ce înseamnă credința și să cânte cu vocea, la pian și la chitară, la slujbe, fiind ghidat doar de „urechea muzicală”. „A fost perioada în care m-am deschis, mi-am făcut prieteni, am început să vorbesc și am încetat să mai plâng”.
Adolescența și-a petrecut-o în județul Cluj, fiind transferat de la un orfelinat la altul, în satele Jucu de Sus și Răscruci, și la școli din Cluj-Napoca şi Florești.
Românii au talent
La Oradea a ajuns în 2011, la 22 de ani. Pe atunci visa să se facă pastor, dar și-a dat seama că, totuși, nu e făcut pentru așa ceva. „Stăteam la o fundație și am început să mă angajez pe la diferite firme. Cel mai mult am fost spălător de vase la restaurante”. Curățând farfurii a auzit pentru prima dată melodia „Caruso / Ti voglio bene Assai”, care l-a cucerit. „Nu mai știu când s-a întâmplat, dar țin minte că am spus că asta este piesa mea”.
Din 2014, Ernő locuiește la Centrul social Dignitas din Oradea, dedicat tinerilor fără casă și familie, unde a învățat să se gospodărească singur. În septembrie, anul trecut, a decis să se înscrie la preselecțiile din Cluj de la „Românii au talent”, îndrumat de prieteni din orfelinate care și-au încercat și ei norocul. Nu i-a venit să creadă când, după câteva zile, a fost chemat la București, la filmări, în fața juraților concursului. Iar când Andi Moisescu a apăsat „Golden Buzz”, trimițându-l direct în semifinalele emisiunii, și-a dat seama că are un dar de arătat lumii.
Lord`s Prayer
„Eu am cântat acolo din suflet. Îmi tremurau mâinile și nici nu mă auzeam. Nici acum nu realizez ce mi s-a întâmplat. Nu-mi vine să cred că am ajuns aşa cunoscut, pentru că nici măcar nu mi-a plăcut cum am cântat. Știu că pot mai bine de atât”, zice tânărul. De atunci a primit sute de felicitări de la oameni de pe stradă care l-au recunoscut, de la vechii prieteni, de la oameni care l-au îngrijit la orfelinat, ba și de la mama lui, cu care mai păstrează legătura.
Ernő lucrează în continuare ca spălător de vase și abia așteaptă să urce din nou pe scena concursului, în luna mai. Și-ar dori să cânte „The Lord`s Prayer”, de la Andrea Bocelli, dedicată lui Dumnezeu, despre care spune că l-a ajutat să treacă peste greutăți. Și, poate îl va ajuta și să ajungă în finală...