Spania s-a calificat în finala Cupei Mondiale din 2026, după ce a învins Franța cu 2-0, marți seară, în semifinala disputată la Arlington, în Texas. Francezii au fost eliminați chiar pe 14 iulie, de Ziua Națională a Franței.

Campioana europeană a deschis scorul în minutul 22, prin Mikel Oyarzabal, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după ce Lucas Digne l-a faultat în careu pe Lamine Yamal.

Spaniolii au controlat apoi jocul și au limitat ocaziile Franței, iar avantajul lor a fost dublat în minutul 58, arată Reuters. Pedro Porro a combinat cu Dani Olmo și l-a învins pe portarul Mike Maignan, stabilind scorul final.

Prin această victorie, Spania a devenit prima finalistă a turneului organizat în Statele Unite, Canada și Mexic și va disputa ultimul act al competiției pentru a doua oară în istorie. Prima finală a fost cea din 2010, când ibericii au cucerit singurul lor titlu mondial.

În schimb, Franța a ratat șansa de a ajunge la a treia finală consecutivă de Cupă Mondială, după triumful din 2018 și înfrângerea suferită în fața Argentinei, la loviturile de departajare, în 2022.

Spania va întâlni în finala programată duminică, pe stadionul New York/New Jersey, câștigătoarea celei de-a doua semifinale, dintre Argentina și Anglia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!