Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia judeţului Bihor se află la limita superioară a intervalului de valori specific sezonului (aşteptat), arată Direcţia de Sănătate Publică Bihor, printr-un comunicat emis miercuri.

Dublu faţă de anul trecut

Potrivit acestuia, la Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul DSP Bihor  au fost raportate pentru săptămâna trecută (26 noiembrie – 2 decembrie) nu mai puţin de 4.469 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în scădere faţă de săptămâna precedentă (când au fost 5.612 cazuri), dar mai mult decât dublu comparativ cu săptămâna similară din sezonul anterior (în ultima săptămână a lunii noiembrie a anului trecut fiind înregistrate 2.717 cazuri raportate).

Din cele 4.469 cazuri existente săptămâna trecută, au necesitat internare 65 cazuri.

Numărul pneumoniilor şi bronhopneumoniilor a ajuns la 769, în scădere faţă de săptămâna precedentă (în a trei săptămână a lunii trecute fiind 1.124 cazuri), această valoare fiind mai mare faţă de cea din săptămâna similară din sezonul anterior (627 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2017-2018). Din cele 769 cazuri de pneumonii şi bronhopneumonii au necesitat internarea 153 cazuri.

Pe de altă parte, DSP arată că din cele 18.820 doze de vaccin antigripal primite în Bihor de la Ministerul Sănătăţii în acest sezon, conform raportărilor din data de 4 decembrie, au fost administrate 18.012 doze la grupele populaţionale cu risc, iar 808 doze de vaccin gripal mai sunt în stoc la medicii de familie. 

Până în prezent, în acest sezon nu s-a semnalat în Bihor niciun caz de gripă.

Cum vă feriţi de îmbolnăvire

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor recomandă populaţiei respectarea măsurilor pentru prevenirea infecţiilor acute ale căilor respiratorii, între care cele mai importante sunt optimizarea regimului de viaţă şi de activitate prin alimentaţie corespunzătoare (în special fructe şi legume), evitarea expunerii la frig, purtarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată temperaturii din mediul ambiant, exerciţii fizice moderate, evitarea surmenajului fizic şi intelectual, odihnă nocturnă suficientă, evitarea fumatului, consumului de alcool şi exceselor de produse cofeinizate (cafea, băuturi carbogazoase tip cola).

De asemenea, medicii recomandă spălarea frecventă a mâinilor, cu apă şi săpun, în special în situaţii de participare la activităţi publice (la locul de muncă, în şcoli, unităţi de alimentaţie publică), folosirea batistelor în caz de strănut (preferabil de unică folosinţă, care previn răspândirea picăturilor potenţial infectate în mediul ambiant, iar după folosire trebuie aruncate la coşul de gunoi), vaccinarea antigripală şi evitarea aglomeraţiilor din locurile publice (evenimente din săli de spectacole şi alte spaţii închise), deoarece există un risc mare de transmitere a infecţiilor respiratorii de la persoane aparent sănătoase, deja infectate, care pot transmite agenţii cauzali ai infecţiei între momentul infectării şi apariţia primelor manifestări de boală.

La primele semne de boală (febră, secreţii nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât) se recomandă apelarea medicului de familie şi eventual programarea la consultaţie, iar în caz de agravare a acestor semne, în special în cursul nopţii sau în zilele nelucrătoare, poate fi apelat gratuit Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 pentru a solicita asistenţă medicală sau persoanele afectate se pot prezenta la camerele de gardă ale celui mai apropiat spital.