Filarmonica Oradea va găzdui sâmbătă de la ora 19 Concertul de Caritate organizat de Clubul de doamne Lions Club Oradea 22. Pentru al treilea an consecutiv, asociaţia nonprofit încearcă să strângă fonduri pentru ca un grup de micuţi diagnosticaţi cu diabet să poată participa la "Tabăra pentru copii năzdrăvani", cu activităţi special concepute pentru ei.

"Tabăra ar urma să aibă loc în iunie 2011 şi la ea ar participa 14 copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Tabăra include programe de jocuri şi concursuri speciale, coordonate de medici specialişti. Vrem ca micuţii bolnavi să aibă aceleaşi activităţi precum ceilalţi, numai sub supraveghere medicală", a declarat Irina Ile, secretara Lions Club.

Concertul va cuprinde reprezentaţia Septetului Filarmonicii Oradea, dar şi un mic spectacol dat de Dans Club 80, sub coordonarea Valeriei Mangra.

Un bilet pentru două persoane costă 50 de lei, iar un bilet pentru elevi sau studenţi este în valoare de 15 lei. Acestea pot fi cumpărate de la orice membru al Clubului de doamne Lions sau comandate la numărul de telefon 0744.574.982.