Filarmonica de Stat va găzdui, pe 18 decembrie, de la ora 17, spectacolul "Împreună sărbătorim excelenţa", organizat de Asociaţia Kiwanis Art pentru a promova tinerele talente orădene din domeniul muzical.

Asociaţia, condusă de Agneta Marcu, i-a invitat la spectacol pe soţii Catarina Coresi Lal şi Theodore Coresi, doi cunoscuţi interpreţi de muzică clasică din Viena, dar originari din România, care au acceptat să participe "pro bono" la eveniment.

Catarina Coresi Lal este din 2005 solistă a companiei autonome de Vienna Opera Company, fondată de soţul ei, iar din 2011 este şi solistă a companiei "Johann Strauss Operette Wien". Theodore Coresi, din acest an colaborator al Departamentului de Muzică din cadrul Facultăţii de Artă Oradea, este recunoscut ca bas pe celebre scene ale lumii şi conduce studioul de canto "Opernsanger" din Viena.

Publicul îi va putea asculta şi pe elevii şi studenţii talentaţi pentru care a şi fost organizat evenimentul: Cristina Lehaci (la instrumentul marimba), Ferenczi Orsolya (soprană), Nicolae Mihăilă (pian), Viktor Iosif (contratenor), Andrada Ciupeiu (vioară), Bede Robert (tenor), Deac Lăcrimioara (voce), Tempfli Maria (soprană) şi Olah Boglarka (vioară).

La spectacol vor colabora conf. univ. dr. Jambor Elisabeta (pian), Eva Costin (vioară), Bozsodi Beata (violoncel) Varadi Henrietta (pian), Corul Facultăţii de Arte, Orchestra Facultăţii de Arte, lectorul universitar Marius Popescu şi preparatorul universitar Valentina Horvat Ventel.

Preţul unui bilet la spectacol este de 50 de lei, iar toate fondurile adunate vor merge către susţinerea elevilor şi studenţilor orădeni care şi-au dovedit talentul şi perseverenţa în domeniul muzical.